“Războiul nervilor în Ţinutul Secuiesc“

Potrivit editorialului de vineri a cotidianului transilvănean Krónika, în privinţa autonomiei Ţinutului Secuiesc este în desfăşurare un război al nervilor, transmite agenția maghiară de știri MTI.

Semnatarul articolului consideră că senatorul român care miercuri, la respingerea din Senat, a numit enervant proiectul de lege al autonomiei, a arătat, de fapt, esenţa percepţiei româneşti a proiectului. “Majoritatea românească se poziţionează faţă de iniţiativele care vizează supravieţuirea comunităţii, ca şi cum ar exista o muscă ce intră pe fereastră: ei ar prefera s-o lovească cu prosopul de bucătărie, dar regulile nedorite, drepturile şi angajamentele luate la nevoie nu le permit, astfel încât aceştia sunt nevoiţi să accepte bâzâitul care-i enervează la culme ” titrează editorialul.

Krónika consideră reală afirmaţia conform căreia societatea românească nu este pregătită pentru această “idee cu adevărat europeană”, pentru acceptarea autonomiei, dar atrage atenţia că nu
trebuie omis nici faptul că, pentru o perioadă lungă de timp, nici politica maghiară din Transilvania nu era pregătită pentru reprezentarea autonomiei în mod corect şi curajos.

Semnatarul editorialului a mai adăugat că “acţiunea privată” a deputatului József Kulcsár-Terza de la Partidul Civic Maghiar (PCM), iniţiatorul proiectului de lege a autonomiei, a fost benefică pentru că i-a obligat pe parlamentarii UDMR să apere în Parlament ideea de autodeterminare. “Este departe de a fi un succes, dar şi acest lucru este ceva, poate în viitor nu ne vom enerva şi mai tare unii pe alţii”- a semnalat semnatarul articolului referindu-se la polemicile anterioare maghiaro-maghiare în jurul problemei autonomiei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare