Victor Ponta anunță un nou premier PSD-Pro România până la 1 ianuarie 2019

Fostul premier Victor Ponta, liderul Pro România, susţine că principalul obiectiv al partidului pe care îl conduce este schimbarea guvernului Dăncilă până la 1 ianuarie 2019.

El a declarat, luni seara, într-o emisiune la Realitatea TV, că viitorul premier va fi susţinut atât de Pro România, cât şi de Partidul Social Democrat (PSD).

„La 1 ianuarie 2019, când va prelua România preşedinţia Uniunii Europene, să avem un guvern de oameni competenţi, vorbitori de limbi străine, profesionişti. (…) Până atunci, să reuşim să convingem, în primul rând, oamenii din PSD, că ei au majoritate, şi ceilalţi să facem un guvern care, timp de şase luni, să dea clasă Europei, să zică ‘ce prim-ministru am întâlnit în România, ce ministru al Agriculturii, al Educaţiei’ „, a afirmat Ponta.

Acesta a precizat că nu crede că este posibilă o schimbare de majoritate parlamentară care să funcţioneze şi că viitorul premier nu trebuie să fie anti-PSD-ist.

Victor Ponta a mai afirmat că Pro România nu va susţine un guvern condus de liderul Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban.

Totodată, liderul Pro România a admis că partidul său ar putea nominaliza un candidat la alegerile prezidenţiale din 2019 care să aibă şi susţinerea social-democraţilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Circul ROBOR și adevărata furăciune a băncilor

    Lectia zilnica de economie. Trăim o perioadă absolut minunată...

    Companiile aviatice împotriva UE

    Cele mai mari companii aeriene din Europa au cerut...

    Seful liberal al CJ Cluj: Marea orbire a PNL

    PNL pare să se îndrepte în câteva zile, spre...

    O dronă ucraineană a lovit și la Orhei

    Autoritățile de la Chișinău au anunțat că drona care...

    Acordul ucrainean-american privind resursele in impas

    Kievul a dat un semnal tacit de încetinire a...

    Articole relationate

    Categorii populare