Mega scandal de spionaj la Paris în favoarea Chinei

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că o serie de acţiuni ale unor foşti agenţi ai DGSE (serviciul de informaţii externe) suspectaţi de trădare pentru o putere străină sunt „de o gravitate extremă”, relatează AFP.

Anunțul survine în timp ce Angela Merkel se află în vizită în China.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Sankt Petersburg, şeful statului a adăugat că „ţine de justiţie să se pronunţe” asupra „acestor fapte care nu sunt recente”.

Aceşti foşti agenţi francezi sunt suspectaţi că au lucrat pentru autorităţile chineze, potrivit unei surse apropiate dosarului.

„Descoperirea acestui caz este mai degrabă un semn de eficienţă din partea sistemului nostru de supraveghere şi de vigilenţă, decât un semn de eşec”, a comentat la rândul său o sursă din anturajul preşedintelui, adăugând că „riscul de corupţie există peste tot”.

Întrebată despre impactul acestei afaceri asupra relaţiile cu China, aceasta s-a limitat să răspundă că „noi şi China suntem două mari puteri care ne cunoaştem bine” dar nu a confirmat oficial că foştii agenţi au trădat în beneficiul acestei ţări.

Cei doi foşti agenţi ai DGSE (Direcţia generală de securitate externă), astăzi în retragere, sunt urmăriţi pentru „fapte grave susceptibile de a fi calificate drept fapte de trădare pentru că sunt suspectaţi de livrarea de informaţii unei puteri străine”, a declarat vineri ministrul Florence Parly, fără a preciza ţara beneficiară.

Soţia unuia dintre cei doi a fost şi ea inculpată pentru „delicte de trădare”.

Cei doi foşti agenţi sunt în în prezent la pensie, potrivit ministrului, care nu precizează când au avut loc faptele, amploarea sau natura lor.

Ei „au fost descoperiţi” chiar de DGSE, „care a adus din proprie iniţiativă aceste fapte la cunoştinţa procurorului din Paris”, potrivit comunicatului.

Potrivit ziarului Le Monde, faptele au fost descoperite în cadrul unei anchete asupra unui alt serviciu de informaţii, Direcţia generală de securitate internă (DGSI).

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a schimbat premierul, Zelenski schimbă și ambasadorul din SUA

    Ambasadoarea Ucrainei în Statele Unite, Olha Stefanișna, intenționează să...

    Afacerea creșei lui Bolo: A costat 300.000 lei de copil. Cât un hotel de lux

    Ilie Bolojan a inaugurat, sâmbătă, o creșă cu doar 40 de...

    Ambasadorul german la Chișinău, propagandistul Rusiei

    Ambasadorul Germaniei la Chișinău – l-am numit pe Hubert...

    Cine va fi noul premier ucrainean

    Directorul general al Naftogaz, Serhii Koretsky, fostul prim-ministru și...

    Articole relationate

    Categorii populare