România nu respectă prezumţia de nevinovăţie: Comisia Europeană a declanşat procedura de infringement

Comisia Europeană a declanşat procedura de infringement împotriva României pe Directiva UE privind prezumţia de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, care trebuia să fie implementată până în luna aprilie 2018.

Autorităţile de la Bucureşti au fost înştiinţate de către Comisia Europeană cu privire la declanşarea procedurii din cauza neimplementarii Directivei Europene 343 din 2016, iar în termen de două luni oficialii trebuie să anunţe ce măsuri iau.

„A fost declanşată această procedură, dar dacă experţii europeni vor constata că noi suntem în procedura de adoptare în Parlament, din partea Comisiei, eu zic că în maxim două săptămâni putem veni cu raportul care vizează transpunerea acestei directive. (…) Alternativa (n.r.: pentru implementarea directivei) fără îndoială ar fi ordonanţa de urgenţă, dar vedeţi tocmai de aceea ne dorim o dezbatere transparentă. Vorbim cu CSM, Ministerul Justiţiei, ÎCCJ, Parchetul General, toţi cei care au anumite propuneri concrete, noi suntem deschişi. Opoziţia va contesta, fără îndoială, la fel cum a contestat Legile justiţiei care sunt aproape de final şi vor fi promulgate, chiar dacă preşedintele României nu şi-a dorit”, a declarat Florin Iordache, la Antena 3.

În cazul în care Comisia constată că informaţiile primite nu reprezintă o garanţiei suficientă care să arate că situaţia va fi remediată, atunci se va trece la etapa următoare, care înseamnă un aviz motivat al CE. Prin acesta, Comisia va spune ce articole din legislaţia UE sunt încălcate şi va cere României ca în termen de alte două luni să ia măsurile necesare pentru a corela legislaţia europeană.

Hot this week

Topics

Mai mult

    De ce a vrut Trump acordul Diesel cu Putin

    Președintele SUA, Donald Trump, a ajuns la un acord...

    Culisele înțelegerii ruso-americane. Ce au oferit americanii

    Statele Unite ale Americii au oferit Rusiei trei stimulente...

    Zelenski susține că nu știe despre anunțul lui Trump privind un armistițiu energetic cu Rusia

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că nu...

    Trump anunță un armistițiu energetic intre Ucraina și Rusia

    Un armistițiu energetic este stabilit între Rusia și Ucraina;...

    Articole relationate

    Categorii populare