Vasile Dîncu și ”falanga” SRI

ANCOM a atribuit licitația ”Acord-cadru în baza căruia se vor încheia contracte subsecvente având ca obiect realizarea de studii de piață în rândul utilizatorilor finali de servicii de comunicații electronice, respectiv în rândul utilizatorilor finali de servicii poștale – persoane fizice și/sau juridice” firmei Metro Media Transilvania, companie înființată de PSD-istul clujean Vasile Dîncu, scrie Gazeta de Cluj.

Vasile Dîncu apare în celebrele sprițuri de la sediile SRI.

ANCOM nu a negociat deloc contractul care a fost licitat de patru firme. Dacă estimarea inițială a valorii a fost de 3.552.000 de lei, Metro Media a câștigat licitația pentru exact aceeași sumă. Dîncu a înființat acest institut de sondare a opiniei publice împreună cu Maria Semeniuc și Alexandru Suciu și s-a retras din dtructura acționariatului. Ulterior, cei doi au cesionat părțile lor sociale lui Emil Dănilă.De asemenea, o altă afacere înființată de Dîncu, INSTITUTUL ROMAN PENTRU EVALUARE SI STRATEGIE IRES SRL, afacerea deținută, până anul trecut, de vicepremierul Vasile Dîncu, a câștigat trei contracte de la Enel Muntenia în valoare de peste 1,5 milioane de lei, fără TVA. Obiectul contractelor este un studiu privitor la ”satisfacerea clienților” racordați la rețeaua de eneregie a Enel, mai scrie sursa citată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    China vrea să devină lider mondial în producția de automobile până în 2030

    China intenționează să devină lider mondial în producția de...

    Scăderea consumului populației a însemnat -0,8 din PIB

    Consumul populației, motorul tradițional al creșterii economice românești, a...

    Păcăleala cu scăderea inflației

    Inflația a coborât la 6,2%, dar nu pentru că...

    Senatoarea Horga: Am continuat lupta pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time

    Am continuat lupta pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time. Proiectul...

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Articole relationate

    Categorii populare