UTI intră în războiul electronic

UTI, producător național de sisteme și soluții pentru apărare și securitate, va participa, în perioada 16-18 mai, la expoziția Black Sea Defence & Aerospace(BSDA) – Romaero, București – în standul 1001, Hall B, anunță compania într-un comunicat transmis FLUX 24.

Compania țintește proiecte internaționale în regiune și, cu această ocazie, prezintă noile sale produse din gama celor livrate pentru NATO, precum și parteneriatul cu firma canadiană ULTRA ELECTRONICS TCS pentru soluții de “război electronic”. Vor mai fi expuse soluții consacrate din portofoliul UTI, precum și sisteme dezvoltate în cadrul unor proiecte de cercetare-dezvoltare pentru securitate națională, în valoare de 24 milioane de euro, se mai spune în anunțul de presă.

CE ANUNȚĂ UTI? (SURSA COMUNICAT DE PRESĂ):

Din categoria sistemelor realizate și livrate deja către NATO vor putea fi testate în standul UTI noile produse:

 Sistemul KIntell™ de tip “Joint Intelligence, Surveillance and Reconnaissance System”

Pentru activitatea de cercetare/intelligence a forțelor armate, UTI a dezvoltat o suită de instrumente software care integrează sisteme de senzori specifici (STANAG Data) și preiau informații din diverse surse: din spațiu, de la nivel aerian, terestru și naval. Cu ajutorul acestora, specialiștii pot pune la dispoziția comandanților informații și produse relevante privitoare la inamic și la mediul de luptă.

Gama de produse KProtector™ de tip “Mobile, Shielded, Adaptable Transit Case System”

În cadrul misiunilor din teatrele de operațiuni ale forțelor armate, echipamentele IT critice au nevoie de protecție fizică și de funcționare corespunzătoare în medii foarte diferite. În sprijinul desfășurării cu succes a unui centru mobil de comandă și control în câmpul tactic, UTI a dezvoltat K-Protector, un sistem usor transportabil, ecranat și customizabil pentru protectia echipamentelor IT&C, ce include și o unitate de climatizare. K-Protector este o continuare a gamei sistemelor de containere ecranate din aluminiu K-Shelter™, produse de UTI pentru Forțele Aeriene Române.

Sisteme din categoria K-Intell și K-Protector au fost livrate de UTI și în cadrul proiectului internațional “NATO Alliance Ground Surveillance Acquisition of AGS Core System”.

În standul interior vor mai putea fi testate și soluții de afișare profesionale, all in one, cu display touch-screen de mari dimensiuni și un mini PC ecranat TEMPEST realizat în tehnologia NoWave™, proprietară UTI, care asigură atât reducerea nivelului radiațiilor electromagnetice, în scopul protecției informațiilor procesate de echipamentele IT&C împotriva interceptărilor neautorizate, cât și diminuarea efectelor factorilor externi perturbatori.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețurile combustibililor în UE au crescut cu 20,8% in aprilie, în Ungaria cu doar 1,5%

    Prețurile combustibililor în Uniunea Europeană au crescut cu 20,8% față de anul...

    Rusia vrea să taie gazul ieftin pentru Armenia

    Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde...

    Arabia Saudită, condiție pentru Israel

    Arabia Saudită nu va normaliza relațiile cu Israelul până...

    UDMR îl dă afară pe ministrul Culturii după inregistrarea scandaloasă

    Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, afirmă că...

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa: Disponibilizări, insolvențe și închideri de companii

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa se confruntă cu disponibilizări,...

    Profesorul Jeffrey Sachs: Europa în pragul unei catastrofe

    Profesorul Jeffrey Sachs, de la Universitatea Columbia, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare