ROMÂNIA TACE: Ungaria și Polonia, alianță împotriva bugetului UE

Poziţiile Ungariei şi Poloniei privind proiectul de buget al Uniunii Europene sunt foarte apropiate, au declarat luni, într-o conferinţă de presă comună la Varşovia, premierul polonez, Mateusz Morawiecki, şi premierul ungar, Viktor Orban, relatează Reuters.

„Poziţiile noastre sunt foarte apropiate şi putem spune că se apropie şi mai mult”, a spus Morawiecki, făcând referire la negocierile privind viitorul buget multianual al UE.

„Atât în privinţa compensării pierderilor (la buget) după ieşirea Marii Britanii (din Uniunea Europeană), cât şi în privinţa contribuţiilor şi obiectivelor, în special politica de coeziune şi politica agricolă comună, avem poziţii absolut identice”, a declarat Morawiecki, după o întrevedere cu Orban la Varşovia.

Orban a spus la rândul său că cele două ţări nu susţin reducerea bugetului UE pentru agricultură.

El a mai declarat că nu este împotriva ideii de a fi create noi fonduri în buget, dar că introducerea de noi fonduri nu ar trebui să fie un motiv pentru diminuarea altor fonduri ale UE.

Orban a spus totodată că Ungaria şi Polonia vor să construiască o Europă puternică, dar îşi doresc şi o Europă Centrală puternică, deoarece acest lucru ar fi în interesul celor două state şi ar contribui totodată şi la întărirea Uniunii Europene, conform agenţiei ungare de presă MTI.

Comisia Europeană pledează pentru o scădere cu 5% a bugetului dedicat Politicii Agricole Comune, dintre care o reducere de aproximativ 4% pentru capitolul consacrat ajutoarelor directe pentru agricultori. Anumite state membre şi unii europarlamentari sunt sceptici cu privire la modul în care sunt prezentate aceste cifre şi se tem că nu cumva ele să ascundă tăieri cuprinse între 10 şi 20% în termeni reali.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Păcăleala cu scăderea inflației

    Inflația a coborât la 6,2%, dar nu pentru că...

    Senatoarea Horga: Am continuat lupta pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time

    Am continuat lupta pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time. Proiectul...

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Articole relationate

    Categorii populare