De Lavinia Coțofană, fost judecător, articol trimis spre publicare FLUX 24
Fac precizarea că punctul de vedere aparține subsemnatei, Lavinia-Nicoleta Coțofană, avertizor de integritate începând cu data de 01.02.2016 conform Deciziei Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din cadrul Senatului, judecător exclus din magistratură de vechiul CSM pentru că am sesizat Parchetul conform legii asupra indiciilor de care am luat la cunoștință în exercitarea funcției publice de judecător (cu 4 voturi).Sancțiunea a fost aplicată efectiv pentru actul de avertizare publică prin care semnalam furtul banului public, mai precis deturnarea fondurilor Ministerului Justiției.
Revenind la solicitarea celor două semnatare ale Protocolului CSM – SRI, prima întrebare care se ridică este în ce temei legal adresează dumnealor întrebări CSM-ului. Răspunsul nu poate fi Legea nr. 544/2001 întrucât domniile lor cunosc deja răspunsurile la întrebările adresate CSM, fiind mai degrabă în postura de a da răspunsuri și nu de a pune întrebări.
Explicația acestor întrebări este însă una simplă: semnatarele Protocolului încearcă devierea atenției de la problema reală: încheierea unui protocol secret între CSM – garantul independenței justiției și SRI – serviciu secret. Solicitarea dumnealor de astăzi, 09 mai 2018, este o încercare nereușită de manipulare, în special, a opiniei publice.
Astfel, prima întrebare adresată CSM de a comunica dacă în perioada 2004 – 2017 – deși pentru anul 2012 când cele două conduceau CSM-ul și semnau ilegalul protocol, întrebarea este redundantă și chiar jignitoare față de opinia publică – au existat informări transmise de CSM către SRI nu are nicio legătură cu legalitatea/ilegalitatea Protocolului. În mod evident, SRI a transmis informări către CSM în baza legii, CSM fiind beneficiar legal de informații clasificate. Pentru transmiterea acestor informări nu era necesară încheierea unui protocol secret, acestea putând fi transmise în continuare, adică și din martie 2012 în temeiul legii. Prevederea legală potrivit căreia CSM este beneficiar de informații clasificate nu legitimează în niciun fel încheierea unui protocol secret între SRI și CSM, protocol care adaugă la lege, instigând în fapt la comiterea de infracțiuni.
Dacă și CSM a transmis informări către SRI dovada se află la SRI. Din lecturarea art 5 alin. 5 din Protocol rezultă că documentele clasificate se transmiteau cu acoperirea urmelor. Și dacă CSM nu intenționa să transmită informări către SRI ce rost mai avea inserarea în Potocol a art. 5 alin. 5. Mai mult decât atât, acceptând ideea că doar SRI ar fi transmis date către CSM, potrivit art. 6 din Protocol părțile s-au obligat să-și comunice reciproc rezultatele obținute în baza informărilor primite de la cealaltă parte. Deci oricum ar fi CSM s-a obligat să transmită date către SRI, mai precis să dea raportul cu privire la modul în care a înțeles să valorifice informările SRI.
Întrebarea nr. 3 a celor 2 semnatare, respectiv dacă din evidențele CSM rezultă existența vreunei împrejurări în care SRI să fi solicitat și obținut acces la mapele profesionale ale magistraților este o ”glumă” întrucât documentele și solicitările SRI erau consemnate în condica SRI în care CSM semna de primire astfel încât urmele sunt la SRI nu la CSM. Evident cele două doamne magistrat cunosc aceste aspecte, dar doresc doar să păcălească cetățenii acestei țări care au dreptul la aflarea adevărului. Sau doresc cele două doamne să afle dacă și în alți ani în afară de 2012 – când erau ele la conducere – conducerile CSM au permis, la fel ca dumnealor, accesul SRI la mape profesionale ale magistraților? La fel cu privire la planurile comune (întrebarea de la puncul 5). În mod evident nu se înregistrau la CSM având în vedere chiar dispozițiile protocolului secret (art. 5 alin. 3 – 5).
Întrebările celor două semnatare ale Protocolului sunt menite să jignească orice om cu rațiune, pur și simplu să încerce să păcălească.
Le propun o listă de contraîntrebări:
1) Să explice opiniei publice cum se împacă principiul operativității ( art. 1 lit. f din Protocol) și principiul need to know/need to share (art. 1 lit. i) cu înfătuirea justiției și mai ales cu garantarea independenței acesteia.
2) Să explice cum au înțeles aplicarea art. 5 alin. 2 din Protocol, adică necesitatea de a obține acordul prealabil al SRI pentru valorificarea unor date care probabil au fost transmise invocându-se calitatea de beneficiar de informații clasificate a SRI.
3) Să detalieze cum au aplicat dispozițiile art. 5 alin. 3 lit. d) din Protocol, adică obligația pe care și-au asumat-o de a preveni deconspirarea tehnicilor speciale de investigare și a surselor de informații protejate de lege.
4) Dacă informările SRI au fost utilizate în proceduri disciplinare în perioada martie 2012 – 04 ianuarie 2017 (mandatul dumnealor) cum se împacă cu dreptul la apărare folosirea unor date secrete la care cel acuzat nu are acces. Și mai ales cum ar putea privi siguranța națională pretinse abateri disciplinare? Reamintesc aici faptul că CSM este beneficiar de informații clasificate dar doar dacă acestea privesc siguranța națională.
5) Câte informări au transmis SRI referitor la rezultatele obținute în baza informărilor acestuia, obligație pe care și-au asumat-o conform art. 6 din Protocol?
6) Cum se împacă dispozițiile Protocolului cu art. 7 alin. 3 și 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor potrivit cărora calitatea de magistrat încetează de îndată în cazul oricărei colaborări cu serviciile secrete?
7) Cum poate fi explicată partenerilor României din țările membre NATO, UE, SCHENGEN subordonarea Justiției față de un serviciu secret?
Îmi permit o sugestie către cele două semnatare ale Protocolului, respectiv, să aibă în vedere atunci când răspund că adevărul iese întotdeauna la iveală mai devreme sau mai târziu și că dovada contrară a ceea ce dumnealor ar fi tentate să răspundă (evident în mod neadevărat) se află la celălalt semnatar al Protocolului, care e foarte posibil ca, încurajat chiar de atitudinea semnatarilor 3 magistrați, să nu aibă niciun motiv să le ”țină” spatele. Experiența doamnei Tarcea Cristina, președintele Î.C.C.J., care a susținut public că protocolul SRI – î.C.C.J nu mai este în vigoare, a adresat scrisori deschise și a fost contrazisă fără drept de apel de SRI este relevantă din acest punct de vedere. Sintagma ”m-am pronunțat deja” nu poate acoperi diferența flagrantă între susțineri și realitate.
Ieșirea publică intempestivă a celor două semnatare nu poate avea decât o singură explicație: spre surprinderea dumnealor nu a durat 50 de ani declasificarea Protocolului.
