Papa Francisc: Am făcut „greşeli grave” în scandalurile sexuale ale clericilor

Papa Francisc le-a spus victimelor chiliene ale abuzurilor sexuale ale clericilor că are partea sa de vină şi şi-a cerut scuze pentru că a respins acuzaţiile privind o muşamalizare a episcopilor catolici, a declarat miercuri una dintre aceste victime, relatează Reuters.

În cadrul unei conferinţe de presă emoţionale după patru zile de întâlniri private cu papa, trei bărbaţi care au fost victimele celui mai notoriu pedofil din Chile i-au cerut papei Francisc să ia măsuri împotriva mai multor episcopi chilieni.

„Timp de aproape zece ani am fost trataţi ca nişte duşmani pentru că luptăm împotriva abuzurilor sexuale şi a muşamalizării lor de către biserică”, au afirmat Juan
Carlos Cruz, James Hamilton şi Jose Andres Murillo într-o declaraţie comună citită în faţa presei.

Cei trei bărbaţi, care au fost oaspeţi ai papei în reşedinţa sa, au declarat că în timpul lungilor lor conversaţii Francisc a fost atent, receptiv şi a dat dovadă de foarte multă empatie.

„Nu am văzut niciodată pe cineva atât de contrariat… Am simţit că suferea, ceea ce pentru mine a fost foarte solemn. Nu se întâmplă prea des ca papa să-ţi spună că-i pare rău şi să-şi ceară scuze de la tine pentru ceva”, a afirmat Cruz.

„El (papa – n.r.) ne-a spus ‘Am fost parte a problemei, am provocat asta şi îmi cer scuze. Cred că era sincer’ „, a mai spus el.

Într-o schimbare drastică de poziţie de luna trecută, Papa Francisc a afirmat într-o scrisoare către episcopii chilieni că a făcut „greşeli grave” în modul în care a gestionat criza abuzurilor sexuale de acolo, precizând că se simte ruşinat pentru ceea ce s-a întâmplat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Articole relationate

    Categorii populare