DNA trebuie să explice rolul SRI într-unul din dosarele lui Radu Mazăre

Apărătorii lui Radu Mazăre au cerut luni, la termenul procesului de la ÎCCJ, în dosarul în care este judecat pentru corupţie alături de fratele său, Alexandru, şi omul de afaceri Avraham Morgenstern, să înainteze către DNA o solicitare prin care să se lămurească implicarea SRI în dosar.

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au admis cererea apărării fostului edil Radu Mazăre de a înainta Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) o adresă prin care să ofere lămuriri privind implicarea Serviciului Român de Informaţii în acest dosar, au precizat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

În această cauză, Radu Mazăre este judecat alături de fratele său, Alexandru, şi de omul de afaceri Avraham Morgenstern.

Radu Mazăre este acuzat de procurorii anticorupţie că a luat mită 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern – reprezentant al firmei care a construit campusul de locuinţe sociale „Henri Coandă” – pentru a o ajuta pe aceasta să câştige licitaţia şi pentru a mări, ulterior, valoarea contractului. Şi fratele primarului Constanţei, senatorul PSD Alexandru Mazăre, este cercetat în acest dosar pentru luare de mită, după ce ar fi primit, şi el, bani în contextul favorizării firmei care a construit campusul de locuinţe sociale „Henri Coandă”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful „mafiei caucaziene” împușcat in Israel

    Șeful „mafiei caucaziene”, Yanis Yushvaev, a fost împușcat lângă...

    Criza, turismul și poporul

    Turismul riscă să devină un lux, nu o componentă...

    „Mingea” de la „Golul Mâinii lui Dumnezeu” vândută cu 3,35 milioane dolari

    Mingea de fotbal Adidas Azteca cu care fotbalistul argentinian...

    Sărbătoarea Peșterii Topoloveni la 63 de ani

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat în...

    Articole relationate

    Categorii populare