Papa se ceartă cu catolicii care îi reproșează politica pro migranți

Papa Francisc i-a mustrat într-o nouă exortaţie apostolică, intitulată „Gaudete et exsultate”, publicată luni, pe catolicii care au criticat apelurile sale de a îi primi cu braţele deschise pe migranţi şi care ar prefera să audă din partea suveranului pontif mai multe discursuri despre subiecte etice considerate tradiţionale, informează AFP.

În cea de-a treia exortaţie apostolică a pontificatului său, privind chemarea la sfinţenie în lumea contemporană, papa Francisc a reacţionat într-o manieră neaşteptată în faţa detractorilor săi.

„Anumiţi catolici afirmă” că situaţia migranţilor reprezintă „un subiect secundar pe lângă chestiunile ‘serioase’ ale bioeticii”, a declarat papa Francisc.

„Dacă un politician preocupat de succesele sale ar spune un astfel de lucru, am putea să îl înţelegem; însă nu şi pe un creştin, căruia nu i se potriveşte decât atitudinea de a se pune în locul acestui frate, care îşi riscă viaţa pentru a oferi un viitor copiilor lui”, a adăugat liderul de la Vatican.

Reamintind numeroasele trimiteri din Vechiul Testament la necesitatea de a-i primi pe străini, papa Francisc a adăugat, pe un ton tranşant: „Nu este vorba despre o invenţie a unui papă sau despre un delir trecător”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    America către Europa: Luați gaze din Rusia

    Noua propunere de pace a administrației americane pentru rezolvarea...

    Coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni din Franța, Belgia și Polonia in Cisiordania

    Astăzi, coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni...

    Zelenski anunță o întâlnire cu rușii și americanii

    Oficialii Ucrainei, Statelor Unite ale Americii și Rusiei s-ar...

    Financial Times: Urmează 3-5 ani de prețuri mari la biletele de avion

    Marile companii aeriene spun că prețurile ridicate la combustibilul...

    Eminența cenușie a Kremlinului: Mat la Zelenski

    Situația din jurul Ucrainei poate fi descrisă drept „mat”,...

    Polonia supărată că „unele țări UE doresc să reducă cheltuielile militare”

    Unele țări ale UE doresc să reducă cheltuielile militare,...

    Articole relationate

    Categorii populare