Soluția Sorinei Pintea pentru deficitul de medici: Regândirea rezidențiatului

Una dintre priorităţile Ministerului Sănătăţii este reducerea deficitului de personal, iar deficitul de medici din spitalele mai mici poate fi acoperit prin regândirea concursului de rezidenţiat, a declarat marţi, la Slobozia, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

„Este nevoie de o schimbare a politicii de resurse umane şi în mod special o regândire a concursului de rezidenţiat. Trebuie să scoatem la concurs locuri şi posturi pentru specialităţile deficitare. Am în vedere noi măsuri care să vină în sprijinul unităţilor medicale, pentru reducerea deficitului de personal”, a afirmat Sorina Pintea.

Ministrul Sănătăţii şi-a exprimat speranţa că recentele măriri de salarii vor atrage în spitalele mai mici, ca cel de la Slobozia, medici şi personal medical. La Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia există în prezent un deficit de 32 de medici.

Ministrul Sorina Pintea a vizitat marţi două spitale din judeţul Ialomiţa: Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia şi Spitalul Municipal Urziceni. Ministrul Sănătăţii a discutat cu autorităţile locale referitor la managementul celor două unităţi sanitare şi cu personalul medical despre deficitul de personal, dotarea cu aparatură medicală, investiţiile în reabilitare.

De asemenea, ministrul Sănătăţii a mai discutat cu autorităţile locale şi despre proiectele de reabilitare a blocului operator, modernizarea şi extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe şi despre achiziţia de aparatură medicală prin proiectul de finanţare cu Banca Mondială, din cadrul spitalului judeţean.

Sorina Pintea a analizat împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Victor Moraru, indicatorii de performanţă ai unităţii sanitare şi au constatat o îmbunătăţire a acestora pe parcursul ultimilor doi ani, după schimbarea managementului spitalului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Trump spune că s-ar putea intâlni cu Kim: Ar fi incitant, nu-i așa?

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că s-ar putea...

    Articole relationate

    Categorii populare