spot_img
vineri, 5 decembrie, 2025
11.6 C
București

Conflict diplomatic între Franța și Italia pe urina unui nigerian

Franţa a luat apărarea celor cinci ofiţeri francezi de graniţă care au intrat într-un centru pentru refugiaţi dintr-o gară, din staţiunea italiană de schi Bardonecchia, şi care au obligat un refugiat nigerian să dea o mostră de urină. Incidentul de la graniţă a făcut ca un politician italian să afirme că Franţa foloseşte Italia drept toaletă pentru refugiaţi.

Ministrul italian de externe a cerut o explicaţie. Un ministru francez, Gérald Darmanin, a explicat că ofiţerii care efectuează verificări în trenuri, pe partea franceză, au suspectat un refugiat nigerian de trafic de droguri transportate în corp. Ei au aşteptat până la următoarea staţie pentru a îi cere acestuia să coboare, pentru a putea obţine o probă de urină, care s-a dovedit a fi negativă. Ministrul a afirmat că ofiţerii aveau dreptul să folosească centrul de refugiaţi din gară. Grupul care susţine drepturile refugiaţilor Rainbow for Africa a afirmat că personalul său a fost intimidat.

Ministerul de Externe al Italiei l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul Franţei la Roma pentru a cere explicaţii asupra unui incident petrecut vineri la graniţa dintre Franţa şi Italia.

Poliţia franceză de frontieră a trecut pe teritoriul italian şi a intrat într-o clinică operată de o organizaţie neguvernamentală, unde li se acordă asistenţă migranţilor care încearcă să treacă Alpii, informează surse ministeriale. Incidentul a generat nemulţumire printre politicienii italieni, unii dintre ei afirmând că este o încălcare a teritoriului Italiei. Organizaţia Rainbow for Africa a declarat că incidentul a avut loc vineri seară, când poliţia franceză a adus un migrant nigerian la gara oraşului italian Bardonecchia, aflat la graniţa cu Franţa. ONG-ul a precizat că poliţia a intrat în clinica sa, amenajată în interiorul gării Bardonecchia, şi a cerut atât personalului să-i preleveze migrantului urină, acesta fiind suspectat de trafic de droguri. „Poliţia franceză a făcut ce a vrut pe teritoriul italian fără să fie deranjată, ca şi cum era la ea acasă. Ce s-a întâmplat în Bardonecchia este grav şi arată că aşa-numiţii noştri prieteni din Europa au deloc sau foarte puţină consideraţie pentru noi”, a declarat politicianul Massimiliano Fedriga din partidul de dreapta Liga.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Campioana europeană a Ucrainei la sărituri în apă a cerut cetățenia rusă

    Campioana europeană a Ucrainei la sărituri în apă Sofia...

    FMI avertizează UE: Nu vă atingeți de activele înghețate ale Rusiei

    Fondul Monetar Internațional pledează pentru respectarea dreptului internațional în...

    Spania, avertisment de urgență privind ciocolata Milka

    Agenția Spaniolă pentru Siguranța Alimentară și Nutriție a emis...

    Articole relationate

    Categorii populare