Cum au acoperit-o procurorii din CSM pe Kovesi

Secţia pentru procurori a CSM interpretează extrem de restrictiv prevederile legislaţiei. O spune la RFI directoarea executivă a Centrului de Resurse Juridice, Georgiana Iorgulescu, după ce Consiliul Superior al Magistraturii a publicat motivarea avizului negativ în cazul revocării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Secţia pentru procurori a CSM afirmă că în cuprinsul cererii de revocare, ministrul Justiţiei nu s-a referit la nici una dintre atribuţiile legale încălcate de Laura Codruţa Kovesi, nefiind specificată componenta managerială vizată.

Raportul cu motivarea CSM a fost trimis la Preşedinţie. Cel care urmează să anunţe decizia în cazul lui Kovesi este preşedintele Klaus Iohannis. Şeful statului a afirmat în repetate rânduri că o susţine pe şefa DNA şi că nu consideră că există motive de revocare a acesteia.

Georgiana Iorgulescu a comentat la RFI motivarea CSM: “Se bazează pe o parte strict formală, adică ce înseamnă revocare din perspectiva managementului, că de fapt, ministrul asta poate să facă, să revoce un procuror, în măsura în care sunt probleme legate de management, adică de organizarea eficientă a activităţii, de comportament, conduită, comunicare publică şi aşa mai departe, iar dumnealor interpretează extrem de restrictiv aceste sintagme, organizarea eficientă a activităţii”.

“Evident că organizarea trebuie să fie eficientă, trebuie să fie şi legală, adică temelia este aceasta, evident că nu e pusă în lege organizare legală, ci doar eficientă din perspectiva managementului, comportament şi aşa mai departe (…). Şi sigur, dacă interpretăm strict gramatical atributele managementului, nu vom găsi nicăieri, ştiu eu, neprezentarea la o comisie parlamentară. De pildă, din punctul meu de vedere, faptul că s-a prescris un dosar atât de important cum e dosarul Microsoft mă gândesc că asta ţine de management”, afirmă directoarea executivă a Centrului de Resurse Juridice.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Omul Nou, subspecia trepanaților de rit nou

    de Adriana Stoicescu, judecător Citind ultimele emanatii ale trepanatilor de...

    General KGB-FSB, găsit mort la Moscova. S-ar fi sinucis

    Generalul-maior în retragere al FSB, Igor Laptev, a fost...

    Festivalul cehilor Banat din Eibenthal, pe Clisura Dunării

    Timp de cinci zile, Eibenthalul este gazda concertelor de...

    Trump dă vită ieftină in înainte de alegeri

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat vineri suspendarea tarifelor...

    Articole relationate

    Categorii populare