Redactorul-șef al revistei „National Geographic” publică o „mea culpa” plină de speranță și recunoaște rasismul și lipsa de diversitate din multe numere ale acestei publicaţii. „Timp de decenii, rapoartele noastre au fost rasiste. Pentru a scăpa de această vină, trebuie să o recunoaștem”, spune revista „National Geographic” în cea mai recentă ediție specială dedicată conceptului de „rase”.
Articolul este scris de Susan Goldberg, redactor-şef actual al revistei, al zecelea de la înființarea sa şi, totodată, prima femeie care se află în fruntea acestei publicații. „Este dureros pentru mine să fac această constatare îngrozitoare, care, totuşi, face, parte din istoria revistei. Dar, deoarece am decis astăzi să facem o acoperire remarcabilă a subiectului „rase”, trebuie să facem acest examen de conștiință înainte de a-l face pe al celorlalţi”, a scris ea. Un profesor de la Universitatea din Virginia specializat în istoria fotografiei a analizat decenii de reportaje pentru a ajunge la mai multe constatări. La început, John Edwin Mason a descoperit că până în anii ’70 oamenii de culoare care trăiau în Statele Unite nu erau absolut deloc reprezentați în paginile revistei „National Geographic”. În rarele cazuri în care au apărut persoane de culoare în paginile revistei a fost vorba despre muncitori sau servitori. „National Geographic a făcut foarte puține pentru a-şi face cititorii să depășească stereotipurile culturii albe occidentale”, scrie Susan Goldberg. Într-adevăr, John Edwin Mason a găsit în arhivele revistei niște legende ale unor fotografii cel puţin şocante. În mai multe fotografii dintr-un reportaj din Australia din 1916, se afirmă: „doi negri sud-australieni: acești sălbatici se numără printre ființele umane cel mai puțin inteligente”. Manson a descoperit, de asemenea, o serie de fotografii care descriu nativi „fascinați de tehnologia occidentală” şi care fac parte dintr-o dihotomie între „civilizați” și „necivilizați”. Redactorul-șef al „National Geographic” reamintește, prin această „mea culpa”, că „o revistă poate deschide ochii oamenilor, dar îi poate şi închide”. Susan Goldberg își încheie articolul cu speranța că succesorii săi vor putea fi mândri să lucreze pentru o astfel de revistă, nu numai pentru conținutul său, ci și pentru diversitatea jurnaliștilor, redactorilor și fotografilor care contribuie la existenţa ei.