UE mai plătește 3 miliarde euro lui Erdogan pentru migranți

Comisia Europeană urmează să aprobe alte trei miliarde de euro pentru finanţarea cheltuielilor pentru refugiaţii sirieni aflaţi pe teritoriul Turciei, potrivit unui oficial european, demers ce survine înainte de o întâlnire cu preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, preconizată să aibă loc la sfârşitul acestei luni, relatează agenţia Reuters.

Relaţiile Europei cu Erdogan au fost tensionate în ultimii ani, dar UE depinde de Turcia pentru limitarea imigraţiei dinspre Orientul Mijlociu, unde războiul din Siria a provocat sute de mii de morţi şi a forţat milioane de persoane să-şi părăsească locuinţele.

Înalţi oficiali ai UE se vor întâlni cu Erdogan pe 26 martie în oraşul bulgar Varna, în pofida îndoielilor multora din partea europeană.

Potrivit unor surse, comisarul european pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie, Dimitris Avramopoulos, va anunţa miercuri că executivul Uniunii Europene propune fonduri suplimentare privind proiectele în beneficiul refugiaţilor sirieni aflaţi pe teritoriul Turciei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Culisele înțelegerii ruso-americane. Ce au oferit americanii

    Statele Unite ale Americii au oferit Rusiei trei stimulente...

    Zelenski susține că nu știe despre anunțul lui Trump privind un armistițiu energetic cu Rusia

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că nu...

    Trump anunță un armistițiu energetic intre Ucraina și Rusia

    Un armistițiu energetic este stabilit între Rusia și Ucraina;...

    Zelenski cere un armistițiu de 60 de zile pentru a organiza alegeri prezidențiale

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a propus astăzi un armistițiu...

    Șoc la Kiev: Ce îi doare pe ucrainieni cel mai tare

    Kievul este „șocat și uluit” de declarația președintelui american...

    Articole relationate

    Categorii populare