Gabriela Firea amenință cu demisia din PSD

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat luni, înaintea şedinţei Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD, că va demisiona din toate funcţiile din partid dacă problemele grave ale Bucureştiului nu îşi vor regăsi o rezolvare „într-un timp rezonaibil”, spunând că nu îi folosesc funcţiile din PSD dacă nu reuşeşte că îi determine pe colegii săi „să privească cu obiectivitate problemele Capitalei”.

„Sunt primar al Capitalei de un an şi jumătate. În premieră, Bucureştiul a fost câştigat de şapte primari PSD, unul general şi şase de sectoare, şi din nefericire guvernele care s-au succedat la Palatul Victoria nu ne-au sprijinit”, a declarat Firea, la Palatul Parlamentului conform News.ro.

Ea a spus că acum i-a „renăscut” speranţa, pentru că o cunoaşte pe Viorica Dăncilă de câţiva ani şi ştie că este „un om corect şi un om care nu face rabat de la calitate”.

„(…) Deşi am avut dezamăgiri anterior, acum cred că o parte din proiectele Capitalei vor fi rezolvate. Dacă nu, vă spun de pe acum – îmi voi da demisia din toate funcţiile politice. Rămân simplu membru de partid. (…) La ce-mi folosesc aceste funcţii de preşedinte PSD Ilfov, preşedinte interimar PSD Bucureşti, vicepreşedinte la nivel naţional, dacă eu cu aceste funcţii, care par importante, nu reuşesc să îi fac pe colegii mei să privească cu obiectivitate problemele Capitalei? (…) Dacă într-un timp rezonabil problemele grave ale Capitalei nu îşi vor regăsi o rezolvare, eu îmi voi da demisia din toate funcţiile politice”, a declarat Gabriela Firea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ciucu taie la nou născuți

    Stimulentul financiar pentru nou-născuți va fi redus de la...

    Ratko Mladić va fi înmormântat cu cele mai înalte onoruri de stat și militare în Serbia

    Ministrul sârb al Justiției, Nenad Vujić, a declarat astăzi...

    Trump se consideră unul din cei mai „grozavi” presedinți ai Americii

    Președintele SUA, Donald Trump, se considera cel mai mare...

    Indicele de imbătrănire demografică în Giurgiu a ajuns la 171%

    Declinul demografic s-a accentuat în județul Giurgiu în primele...

    Ciucu scumpește apa pentru bucureșteni ca să facă bani francezii de la Apa Nova

    Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat vineri...

    Nicușor a scris pentru FoxNews

    FOX NEWS (SUA), 27 august 2026 – Rusia constituie...

    Articole relationate

    Categorii populare