Șantaj al Germaniei, Franței și Italiei la adresa României și țărilor din Est: Fonduri europene numai dacă primiți migranți musulmani

Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, şi premierul Italiei, Paolo Gentiloni, s-au declarat favorabili propunerii Germaniei de condiţionare a acordării fondurilor UE de integrarea imigranţilor extracomunitari, avertizând ţările est-europene că trebuie să dea dovadă de solidaritate.

Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, şi premierul Italiei, Paolo Gentiloni, s-au declarat favorabili propunerii Germaniei de condiţionare a acordării fondurilor UE de integrarea imigranţilor extracomunitari, avertizând ţările est-europene că trebuie să dea dovadă de solidaritate.

Liderii ţărilor din Grupul Vişegrad – Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia – s-au exprimat, la reuniunea UE desfăşurată săptămâna trecută la Bruxelles, împotriva impunerii vreunei condiţionalităţi între primirea imigranţilor extracomunitari şi accesarea fondurilor pentru coeziune acordate de Uniunea Europeană.

România a tăcut pe acest subiect.

Ideea, propusă de Germania, a fost susţinută de preşedintele Parlamentului European, politicianul italian Antonio Tajani. „Regulile trebuie respectate de fiecare dată”, nu doar când sunt avantajoase. „Aşteptăm ca ţările estice să respecte principiul solidarităţii”, a afirmat Antonio Tajani, citat de agenţia ANSA.

Liderii Germaniei şi Franţei au pledat, la Bruxelles, pentru condiţionarea accesării fondurilor UE de respectarea normelor statului de drept, a standardelor fiscale şi în domeniul muncii, fiind propus şi un buget destinat integrării imigranţilor, spre nemulţumirea ţărilor est-europene. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a propus, la reuniunea informală a Consiliului European desfăşurată la Bruxelles, recompense bugetare pentru statele care au acceptat imigranţi extracomunitari în cadrul sistemului de cote instituit de Comisia Europeană. Ideea a fost respinsă atât de liderii ţărilor central şi est-europene, care manifestă reticenţă faţă de imigranţi, cât şi de aliaţi tradiţionali ai Germaniei, precum Austria şi Luxemburg.

Hot this week

Topics

Mai mult

    PRO Tv propagandă pro Bolo, Esca și Otravă contract de mii de euro de la Oradea

    Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a reacționat dur după dezvăluirea...

    Ucrainienii și-au cerut scuze lituanienilor pentru un incident cu drone. României, NU

    Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei,...

    O mega prostie legislativă se pregătește in Senat

    Realitatea e că, în timp ce toată lumea se...

    Ministrul italian al Apărării: Vom ajuta Ucraina, dar nu poate câștiga războiul

    Italia va continua să ajute Ucraina, aflată în război...

    Kremlin: Ultimele semne ale agoniei regimului de la Kiev

    Regimul de la Kiev se află în agonie și...

    Livrările de gaz natural lichefiat rusesc către țările europene sunt in creștere

    Livrările de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc către țările...

    Rubio: Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a Starlink

    Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a...

    Articole relationate

    Categorii populare