Găgăuzia: Dacă va fi unirea cu România voi lua pistolul-automat

Autoritățile regionale de la Comrat își propun să-i învingă pe unioniștii din Republica Moldova. Adepții „statalității” din Găgăuzia s-au întrunit sâmbătă, 24 februarie, în satul Tomai, în cadrul unui consiliu convocat de bașkanul (guvernatorul – n.red.) Irina Vlah, unde au adoptat o rezoluție prin care cer Chișinăului să lichideze orice formațiune care pledează pentru Unirea cu România, transmite Radio Chișinău.

În cadrul acestei adunări, care pretinde că ar reprezenta opinia tuturor locuitorilor din regiunea autonomă, au participat foste și actuale oficialități de la Comrat, deputați găgăuzi în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Democrat, precum și activiști cunoscuți pentru convingerile separatiste pe care le promovează de la începutul anilor ’90.

„Dacă va fi unirea, eu voi fi primul care voi lua pistolul-automat și voi merge să apăr Găgăuzia”, a declarat deputatul PD Cornel Dudnic, citat de GagauzInfo.md

El a anunțat că va elabora un proiect de lege care să interzică activitatea partidelor unioniste în Republica Moldova.

Un fost președinte al Adunării Populare (legislativul regional de la Comrat – n.red.), Mihail Kendighelean, a propus ca 2018 să fie proclamat în Găgăuzia ca „an al ocupației Bugeacului de către România”, iar actualul șef al corpului legislativ din Găgăuzia,  Vladimir Kîssa, l-a acompaniat: „Acum 100 de ani țara noastră a fost ocupată de România. La sfârșitul anilor ’80 unioniștii, sub drapelul Frontului Popular, au adoptat o declarație privind unirea cu România. Atunci nu s-a putut, din cauza Transnistriei și Găgăuziei”.

Totodată, bașkanul Irina Vlah, apropiată președintelui pro-rus Igor Dodon, a vorbit despre unitatea Republicii Moldova, invocând însă rezultatele referendumului ilegal din Găgăuzia, în 2014, când s-a votat pentru separarea regiunii în caz dacă Republica Moldova și-ar pierde suveranitatea.

„Anume aici, la Tomai, s-a desfășurat prima întâlnire a cetățenilor, pentru realizarea referendumului […] Dar, mișcările unioniste iau din nou amploare, sunt adoptate declarații privind unirea cu România. Vreau ca ședința de astăzi să confirme că noi suntem cointeresați în fortificarea statalității Moldovei. Sunt convinsă că o Găgăuzie puternică este posibilă doar într-o Moldovă puternică”, a declarat ea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare