Liderul Grupului Partidului Popular European (PPE) acuză România că a blocat aderarea Bulgariei la Schengen

„Situaţia politică din România a întârziat şi aderarea Bulgariei la Schengen. Sofia a înregistrat progrese mari, însă la Bucureşti există o întârziere în combaterea corupţiei, ceea ce împiedică ambele ţări să devină parte a spaţiului Schengen”, a declarat Manfred Weber, liderul Grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, într-un interviu acordat postului naţional de televiziune din Bulgaria, BNT.

„Marea problemă a Europei este că este distanţată de oameni. Este exact ceea ce trebuie să schimbăm – să readucem Uniunea Europeană către oameni. Trebuie să existe finanţare pentru oameni, atât pentru agricultură, cât şi pentru proiecte regionale, cum ar fi construcţia autostrăzilor din Bulgaria. Infrastructura din ţara dumneavoastră va atrage mulţi străini”, a subliniat Weber.

„Bulgaria a făcut progrese deosebite, însă problemele vin din România. Avem nevoie de progrese şi în România, pentru ca cele două ţări să fie primite în Schengen. Ar putea fi posibil ca aceste două ţări să adere separat, însă aceasta înseamnă ca între ele să se formeze o graniţă Schengen. De aceea, cred că este mai rezonabil ca Bulgaria şi România să se îndrepte împreună spre Schengen”, a mai spus liderul Grupului Partidului Popular European din Parlamentul European

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare