Markó Attila acuză de la Budapesta

În opinia lui Attila Markó, fost secretar de stat pentru minorităţile din România, sentinţa pronunţată miercuri împotriva sa nu a fost luată în instanţă, ci „undeva, într-un alt loc”. Potrivit deciziei Curţii de Apel de la Bucureşti, acesta ar urma să execute cinci ani de închisoare într-un dosar de corupţie, pentru despăgubiri stabilite excesiv de o comisie de restituire, din care a făcut parte, transmite agenția maghiară de știri MTI.

 Fostul politician a comentat joi, într-o postare publicată pe o reţea de socializare, sentinţa pronunţată în lipsa sa.

Acesta subliniat că nu a avut cunoştinţă despre “porcăriile” unora dintre membrii comisiei, despre faptul că grupul a aprobat hotărâri de restituire evaluate la valori excesive. “Am fost aşadar condamnat pentru o infracţiune despre care nici nu aveam cum să am cunoştinţă, şi în baza unei stări de fapt pe care Curtea Constituţională din România a declarat-o ca fiind neconstituţională”, a declarat fostul politician al UDMR.

Attila Markó a repetat că nu nu mai are încredere, de foarte mult timp, în justiţia din România. Politicianul care se află în Ungaria a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI că nu a luat mită, iar pentru activitatea sa desfăşurată în cadrul comisiei de specialitate a primit o indemnizaţie de 1% din salariul său lunar. A explicat totodată că în conformitate cu decizia Curţii Constituţionale, o persoană poate fi acuzată de săvârşirea unui abuz în serviciu prin îndeplinirea în mod defectuos a sarcinilor de serviciu, numai în cazul în care nu se achită de o obligaţie prevăzută de o prevedere legală. În schimb, el nu a avut datoria cunoaşterii regulamentului profesional ale evaluărilor imobiliare, astfel încât să fi avut posibilitatea contestării sumelor stabilite de evaluatorii autorizaţi.

Attila Markó a declarat pentru MTI că nu are nicio îndoială cu privire la faptul că există judecători care înainte de a lua o hotărâre, se consultă cu procurorii şi cu serviciile secrete. La acest lucru a făcut referire atunci când a spus că sentinţa împotriva sa nu a fost luată în instanţă.

În calitate de primă instanţă, miercuri Curtea de Apel de la Bucureşti a condamnat majoritatea inculpaţilor la închisoare cu executare în urma procesului privind despăgubirile excesive.

Potrivit DNA, cei 12 inculpaţi din acest caz – printre care opt dintre membrii comisiei de specialitate – a provocat statului un prejudiciu de aproape 85 de milioane de euro, prin acordarea unor despăgubiri excesive pentru imobilele naţionalizate în perioada comunistă.

În 2014, Attila Markó a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare din cauza faptului că în calitate de membru al acestei comisii de specialitate, a participat la restituirea către biserică a clădirii naţionalizate în care funcţionează Colegiul Székely Mikó din Sfântu Gheorghe.

În urma acuzaţiilor aduse politicianului UDMR şi în alte dosare – ca urmare a principiului responsabilităţii colective a comisiei de specialitate -, Attila Markó a anunţat că se va refugia în Ungaria, întrucât nu are încredere în sistemul judiciar din România. Sentinţa de acum a fost pronunţată în lipsă, după ce autorităţile române l-au dat în urmărire internaţională pe fostul politician maghiar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Marine Le Pen: Când Mbappé va spune că nu vom câștiga alegerile, sunt sigură că o vom face

    Șefa grupului parlamentar al partidului de ultradreapta Adunarea Națională...

    Trump mută cu Rusia ca să lovească China

    Administrația Trump insistă asupra unor relații mai strânse cu...

    Capul de copil al lui Brâncuși expus la Iași

    Una dintre cele mai valoroase creații ale marelui artist...

    Trump spune că ar putea merge in acest an in Rusia

    Președintele american Donald Trump nu a exclus posibilitatea unei...

    2 militari germani care lucrează pentru NATO agresați in Olanda: Jos NATO

    Doi soldați germani, membri ai sediului operațional NATO din...

    Mercedes-Benz și-a vândut toate showroom-urile din Berlin

    Producătorul auto german Mercedes-Benz și-a vândut toate showroom-urile din...

    Articole relationate

    Categorii populare