Premoniţia lui Viorel Hrebenciuc

În stenogramele din dosarul restituirii pădurilor, Viorel Hrebenciuc le spune lui Ioan Adam şi Paltim Sturdza că a ştiut ce urmează să se întâmple în România după ce a văzut ce s-a întâmplat în celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est care au intrat în NATO şi UE.„Oameni de afaceri care au câştigat bani, au intrat toţi prin puşcării sau au probleme cu legea, în toate ţările, nu eram noi… E clar că se va întâmpla şi la noi treaba asta, vine valul şi la noi.”, spunea Hrebenciuc.

Hrebenciuc: Numa’ puţin! Şi zic, hai să-ţi spun de ce fac… îţi spun treaba asta, eu m-am uitat ce s-a întâmplat în toate ţările din Europa de Est, care au intrat în NATO şi în Uniunea Europeană înaintea noastră, că eram în situaţia asta, erau oamenii mult mai avansaţi decât noi, şi am observat următorul lucru, toţi miniştrii care s-au ocupat de privatizare în toate ţările au fost arestaţi, şi-n Polonia, şi-n Cehia, şi-n Ungaria. Bun, deci ăştia au fost arestaţi, toate guvernele, care au făcut privatizări, şi tot ce au făcut pe acolo, zic, mă oare de ce se întâmplă treaba asta? Păi să-ţi spun… i-am spus şi de ce, domne, când trebe să fim în NATO şi-n Uniunea Europeană, marile… ? transnaţionale… o să trebuiască să găsească terenul gol. Oameni de afaceri care au câştigat bani, au intrat toţi prin puşcării sau au probleme cu legea, în toate ţările, nu eram noi… E clar că se va întâmpla şi la noi treaba asta, vine valul şi la noi. Păi vreau ca valul ăla să mă găsească… să fac, să n-am probleme, mă, şi când o trece valul, o să ridic capu’ şi-o să încerc să mă apuc să fac nişte treburi serioase. Valul a trecut, domnnu’ Sturdza, deci acuma îmi pot permite, avem reguli clare, Uniunea Europeană, suntem membri în Clubul celor 27 -28 de la 1 iunie, e altceva, nu mai merge cu porcării, nu mai ţine, gata, s-a închis. Cine a făcut evaziune şi nu l-a prins nimeni, să fie sănătos, şi s-a şi dovedit că aşa cum au venit banii, aşa i-au şi cheltuit, că n-au avut creier.

Adam: I-au pus în CIPRU, ha, ha, ha !

Hrebenciuc: Sunt idioţi, sunt idioţi !

Sturdza: În loc să-i pună în România, i-a pus în Cipru, ce bine i-au pedepsit!

…..
Hrebencuc: Şi acuma mă apuc, cumpăr pământ să fac livezi super intensive, că vor fi programe europene foarte mari pe chestia asta, fac chestiuni de ăstea, că eu tot timpu am construit, n-o să vedeţi… că eu vin tot timpu de la Greenfield şi iese ceva, rămâne ceva în urma mea, ăsta sunt, aşa. Şi ăsta-i şi contextu’, în care stăm de vorbă, că dacă se întâmplă ceva aiurea…”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    PNRR, un eșec pentru România

    România mai are la dispoziție puțin peste o lună...

    Premierul suedez: Nu va exista un război între Rusia și o țară NATO

    Prim-ministrul suedez Ulf Kristersson a respins posibilitatea unui conflict...

    Profitul Samsung a crescut cu 1800%, dar prețul acțiunilor scade. DE CE?

    Compania sud-coreeană Samsung Electronics a înregistrat un profit operațional...

    Japonia vrea 10 milioane de roboți

    Guvernul japonez a prezentat o strategie revizuită pentru dezvoltarea...

    Dunărea a scăzut de 2 ori

    Debitul Dunării va fi în scădere în următoarele zile...

    Marine Le Pen poate candida la prezidențiale anul viitor

    Curtea de Apel din Paris a redus pedeapsa pronunțată...

    Articole relationate

    Categorii populare