Dezvăluirile procurorului Mihaiela Iorga Moraru

Mihaiela Iorga a declarat că Laura Kovesi a chemat-o, la un moment dat, ca să o întrebe dacă nu ar putea să „iasă” cu un dosar al unui fost ministru ce urma să fie numit premier, pentru că acesta din urmă ar fi numit-o pe D. Gîrbovan ministru al Justiţiei, ceea ce reprezenta un dezastru pentru DNA.

Mihaiela Iorga a mai spus că a fost chemată de către procurorul-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, într-un birou al unui alt procuror, prin urmare a mai existat un martor al acestei discuţii.

„A existat un moment care m-a marcat. Trebuia desemnat la un moment dat premierul României. Era vehiculat numele unui fost ministru. Exista în lucru la mine un dosar cu acest fost ministru. Nu voi da nume pentru că nu vreau să spună cineva că am stricat o anchetă. Am fost chemată şi întrebată dacă am putea să ieşim cât mai repede cu acel dosar. Explicaţia a fost de genul că dacă acest domn va ajunge premier, doamna Dana Gîrbovan (preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România -n.r.) va fi ministru al Justiţiei, ceea ce va însemna un dezastru pentru noi”, a declarat procurorul Mihaiela Iorga.

Procurorul a precizat că a răspuns atunci că acest lucru nu este posibil pentru că dispunerea continuării urmăririi penale ar fi însemnat o cerere adresată Parlamentului, deci nu se putea trece la o altă etapă şi, în acel moment, nu existau probe suficiente la dosar.

Procurorul Mihaiela Iorga a declarat, duminică, într-un interviu televizat, că a fost ameninţată de către Elena Rădescu, inspectoarea care a condus echipa de control care a verificat managementul DNA, aceasta spunându-i că are un copil de crescut şi să nu forţeze „dragostea cu DNA”.

„Cred că cele mai şocante ameninţări le-am primit în sediul Inspecţiei Judiciare, de la inspectoarea Elena Rădescu. Am fost audiată de dânsa în cadrul cercetării disciplinare. Nu a interesat faptele care făceau obiectul cercetării. Doamna inspector m-a întrebat de ce insist dragostea cu forţa cu DNA. Am întrebat de ce a ajuns la aceatsă concluzie. (…) Am primit ameninţări că nu trebuie să mă lupt cu sistemul, cu doamna procuror şef”, a declarat procurorul Mihaiela Iorga, la Antena 3.

Aceasta spune că inspectoarea ar fi încercat să lase de înţeles că procurorul şef al DNA este doar un executant.

„Spunea că doamna Kovesi e cumva nevinovată, că altcineva disctează aceste acţiuni (…) Rădescu mi-a spus că ar trebui să am grijă că am un copil de crescut. Nu am martori, dar sunt lucruri care trebuie spuse. S-a întâmplat în biroul dânsei de la Inspecţia Judiciară. Nu am ripostat la ameninţări”, a mai spus Iorga.

Inspectoarea Elena Rădescu a condus echipa de control care a verificat managementul DNA. În urma acestei verificări a izbucnit un scandal. Mai exact, echipa inspectorilor care a făcut controlul s-a divizat în două şi asta pentru că Elena Rădescu şi-a acuzat colegele că ar fi fost nepoliticoase cu procurorii anticorupţie. În replică, acestea au spus că au fost făcute presiuni.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare