Gaze românești pentru Ungaria: Budapesta anunță o înțelegere istorică

Cooperarea româno-maghiară poate aduce un progres istoric în domeniul securităţii energetice a Ungariei, a declarat Péter Szijjártó, ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior al Ungariei, luni, la Bucureşti, după întrevederea cu Teodor Meleşcanu, şeful diplomaţiei române, transmite agenția maghiară de știri MTI.

Părţile au convenit ca până în 2020, România să creeze condiţiile tehnice necesare pentru exportul de gaze către Ungaria, iar de la 2022, să devină posibil transportul către Ungaria a unei cantităţi semnificative de gaze produse în Marea Neagră, după ce companiile maghiare vor contracta întreaga capacitate de transport, de 4,4 miliarde de metri cub, a acestui traseu.

“Este prima dată în ultimele decenii, când Ungaria poate cumpăra cantităţi mari de gaze dintr-o sursă nouă, fără legătură cu Rusia”, a arătat ministrul ungar de externe.

Partea română s-a angajat să construiască, până în 2020, compresoarele cu ajutorul cărora se vor putea livra către Ungaria, 1,75 miliarde de metri cub de gaz anual, respectiv, ca până în 2022 să extindă capacitatea, astfel încât partea maghiară să poată achiziţiona 4,4 miliarde de metri cub de gaz pe an din cel extras de ExxonMobil şi OMV.

“Guvernul Ungariei a luat decizia de a construi secţiunea de conductă care lipseşte între punctul de distribuire a gazelor din Budapesta şi localitatea Vecsés din apropierea capitalei. Întrucât legătura maghiaro-slovacă va sosi la Vecsés, Ungaria construieşte astfel, practic, porţiunea care mai lipseşte din coridorul de gaze Nord-Sud, aducându-şi aportul pentru ca transportul de gaze să aibă loc, în Europa Centrală, nu doar în direcţie Est-Vest, ci şi în direcţie Nord-Sud, un aspect extrem de important din punct de vedere al securităţii naţionale”, a explicat ministrul ungar de externe.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Miruță susține că nu îl demite pe șeful Statului Major al Armatei

    Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat, într-un...

    Peste 13,6 milioane de euro pentru școlile din Mehedinți

    Astăzi, la sediul Consiliului Județean Mehedinți, în prezența directorului...

    Ministrul de externe moldovean: Aș vota la referendum unirea cu România

    Ministrul moldovean de Externe, Mihai Popșoi, a declarat că,...

    Rubio: Negociem cu Mojtaba Khamenei

    Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, este în...

    Șeful Armatei sugerează comandarea dosarului său cu scopul de a lovi instituția

    ”Resping categoric acuzațiile care mi-au fost aduse și afirm...

    Tăcere la vârf după scandalul din Armată: ARE LEGĂTURĂ CU SAFE?

    România se confruntă, începînd de azi, cu o situație...

    Articole relationate

    Categorii populare