Povestea batistei lui Iuliu Maniu, păstrată de Ion Rațiu

Anul acesta se împlinesc 65 de ani de când artizanul Marii Uniri, marele om de stat Iuliu Maniu a murit în închisoarea de la Sighetul Marmației și aruncat într-o groapă comună, într-un loc rămas necunoscut și nemarcat. Pagina de istorie de astăzi dezvăluie o poveste mai puțin cunoscută, despre un obiect personal al lui Maniu: batista sa cu care i-a fost ștearsă fruntea, în ultimele sale momente din viață, transmite RFI.

Iuliu Maniu s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani, într-o celulă a penitenciarului de la Sighet, unde fusese deținut timp de șase ani, în condiții inumane. Frigul și alimentația proastă i-au grăbit moartea, care a survenit în 5 februarie 1953. În ceasul morții, gardienii bolșevici de la Sighetul Marmației i-au permis fostului redactor-șef al ziarului PNȚ, ”Dreptatea”, Nicolae Carandino, să îl ajute pe Iuliu Maniu. Nicolae Carandino i-a șters fruntea lui Iuliu Maniu cu o batistă, pe care a păstrat-o ca pe o relicvă. Această batistă a avut un traseu demn de un scenariu de film.

După eliberare, Nicolae Carandino i-a dăruit această batistă lui Ionel Pop, fost membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, fost președinte al Camerei Deputaților, strănepot al lui Simion Bărnuțiu și nepot al lui Iuliu Maniu.

Batista i-a fost dăruită apoi unui alt nepot al lui Iuliu Maniu, practc, un nepot prin alianță, marele om politic Ion Rațiu. Aceast obiect personal al lui Maniu, împreună cu plicul de hârtie în care a fost păstrat de către Ionel Pop, a fost înrămat și este păstrat ca un lucru de preț la Centrul Cultural Român din Londra. Batista este proprietatea Rațiu Family Foundation și poate fi văzută la sediul Centrului creat de familia Rațiu, în Manchester Square din capitala Marii Britanii.

Marele om politic Iuliu Maniu s-a opus cu toată forța sa comunizării țării, începută prin instalarea Guvernului Petru Groza, la 6 martie 1945, la presiunea sovieticilor. Iuliu Maniu a fost cel care a condus PNȚ la victoria zdrobitoare obținută în alegerile din 19 noiembrie 1946, care, însă, au fost falsificate de către comuniști.

PNȚ a fost interzis, iar Iuliu Maniu a fost arestat în 14 iulie 1947, în urma înscenării de la Tămădău, complotul pus la cale de comuniști. O parte dintre liderii PNȚ, inclusiv Ion Mihalache, au fost îndemnați să evadeze din România cu ajutorul unui avion, pentru a forma un Guvern în exil. Au fost însă arestați.

Iuliu Maniu a fost acuzat de înaltă trădare. Procesul politic care i-a fost înscenat a început la 29 octombrie 1947 și s-a încheiat la 11 noiembrie 1947. El a fost condamnat la închisoare pe viață. Inițial, a fost închis în Penitenciarul Galați. Apoi, în 1951, împreună cu Ion Mihalache și cu alți fruntași țărăniști, a fost transferat în temnița de la Sighetu Marmației, locul unde bolșevicii au exterminat o mare parte a elitei României interbelice. Bolnav și flămând, Iuliu Maniu s-a stins din viață la 5 februarie 1953. Probabil, trupul său a fost îngropat în Cimitirul Săracilor, pe malul înghețat al Tisei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Articole relationate

    Categorii populare