Demonstrații la Sofia împotriva căsătoriilor homosexuale

Un nou protest împotriva ratificării Convenţiei de la Istanbul pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi violenţei domestice a avut loc  în faţa Adunării Naționale de la Sofia.

Potrivit protestatarilor, documentul va conduce la introducerea conceptului celui de-al treilea gen şi la posibilitatea legalizării căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.

Ratificarea convenţiei este susţinută de partidul GERB, iar Patrioţii Uniţi şi Partidul Socialist Bulgar se opun. Săptămâna trecută, stânga a depus o cerere parlamentului pentru a convoca un referendum asupra acestui subiect controversat. Documentul împarte opinia publică în două – pe lângă protestele împotriva convenţiei, luna trecută au existat şi demonstraţii în sprijinul ratificării sale, susţinute de organizaţii neguvernamentale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    China vrea să devină lider mondial în producția de automobile până în 2030

    China intenționează să devină lider mondial în producția de...

    Scăderea consumului populației a însemnat -0,8 din PIB

    Consumul populației, motorul tradițional al creșterii economice românești, a...

    Păcăleala cu scăderea inflației

    Inflația a coborât la 6,2%, dar nu pentru că...

    Senatoarea Horga: Am continuat lupta pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time

    Am continuat lupta pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time. Proiectul...

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Articole relationate

    Categorii populare