Se anunță dezvăluiri picante din dosarul Episcopului Porno

Avocatul unuia dintre preoţii acuzaţi de şantaj de fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeanul, a cerut, miercuri, în instanţă, ca procesul să fie unul public, motivând că pe numele fostului prelat există şi un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu minori.

Avocatul Oana Iovu, care îl reprezintă în instanţă pe Gheorghe Damian, unul dintre preoţii acuzaţi de şantaj de către fostul episcop Corneliu Bârlădeanu, a declarat, miercuri, că în acest caz nu se justifică un proces cu uşile închise.

„Vom pune în discuţie la termenul următor ca şedinţele să fie publice, pentru că aici nu poate fi vorba despre viaţa privată a persoanei, mai cu seamă că, între timp, pe numele fostului episcop s-a deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor. Aici este un dosar penal ce are ca obiect şantaj. Decizia privind desfăşurarea şedinţelor cu uşile închise a fost luată de vechiul complet, dar, acum, că s-a schimbat completul de judecată, sperăm să fie modificată şi acea hotărâre”, a spus Oana Iovu.

În acest proces, fostul episcop, pe numele său de mirean Corneliu Onilă, are calitatea de persoană vătămată, el reclamând faptul că ar fi fost şantajat cu publicarea unor imagini în care ar fi fost surprins în ipostaze intime alături de un bărbat, despre care se crede că, la momentul respectiv, era elev al Seminarului Teologic din Huşi.

Cazul episcopului Corneliu Bârlădeanul a intrat în atenţia publică în luna iunie 2017, când acesta a depus la DNA plângere împotriva a trei preoţi care l-ar fi şantajat cu darea în vileag a unor imagini compromiţătoare. Ulterior, filmul respectiv a apărut în spaţiul public.

Astfel, Sebastian Cristi Jitaru, preot arhimandrit la Catedrala Episcopală Huşi, Gheorghe Damian, preot de caritate la Spitalul Judeţean Vaslui, şi Răzvan Mihail Bumbu, preot paroh la Parohia Văleni, au fost reţinuţi în data de 15 iunie 2017, fiind acuzaţi că ar fi cerut bani sau funcţii pentru a nu face publice unele înregistrări video în care Corneliu Bârlădeanul ar apărea în ipostaze intime în compania unui fost elev de la Seminarul Teologic Huşi.

Cei trei preoţi au fost plasaţi în arest la domiciliu şi, ulterior, puşi sub control judiciar.

Fostul episcop al Huşilor, retras din funcţie, locuieşte, în prezent, într-o casă pusă la dispoziţie de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, el având acest drept din punct de vedere statutar.

De asemenea, primeşte şi un salariu, care i se cuvine în calitatea sa de episcop care s-a retras din funcţie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare