Declarația de la Budapesta a grupului Vișegrad

Liderii statelor grupului de la Vişegrad (Ungaria, Slovacia, Cehia şi Polonia), reuniţi vineri la Budapesta, au estimat că Uniunea Europeană are nevoie de un ”nou proiect”, în care să fie ascultată şi părerea ţărilor central-europene şi care să se concretizeze într-o alianţă a statelor naţionale suverane, nu într-o federaţie, dar care să dispună de o armată comună, consemnează agenţiile MTI, Reuters şi DPA conform Agerpres.

Gazda reuniunii, premierul ungar Viktor Orban, a subliniat că cele patru ţări ale Grupului de la Vişegrad împărtăşesc aceleaşi valori în ce priveşte familia, religia, suveranitatea şi opoziţia faţă de imigraţie. ‘‘Europa are nevoie de un nou proiect (…) Trebuie să vorbim despre o alianţă a naţiunilor libere”, nu de ”un imperiu”, a punctat el în timpul unei dezbateri.

În opinia sa, un nou plan pentru reforma Uniunii Europene trebuie să cuprindă o clauză privind crearea unei societăţi bazate pe muncă. Europa trebuie să revină în vârful dezvoltării tehnologice şi are nevoie de o armată proprie, consideră Orban. Dar, în loc să devină un fel de ”state unite ale Europei”, blocul comunitar ar trebui să fie o alianţă a naţiunilor libere, a apreciat el.

Orban crede că toate aceste lucruri sunt posibile, iar singura întrebare, în opinia sa, este dacă Europa are un leadership suficient de puternic pentru a atinge astfel de obiective.

La fel s-a exprimat şi omologul său polonez, Mateusz Morawiecki, care a spus că el crede într-o ‘Europă puternică şi integrată’, dar care să fie formată mai degrabă din state suverane care să ia decizii la nivel naţional, decât dintr-o federaţie tot mai centralizată. El a pledat de asemenea pentru crearea unei armate europene, pe care o consideră necesară nu doar din cauza ”agresiunii din est, dar şi pentru a lupta împotriva terorismului şi pentru a aborda criza migraţiei”.

La rândul său, premierul slovac Robert Fico a criticat faptul că statele central-europene sunt considerate ”oaia neagră” a Europei doar pentru că au păreri diferite în chestiuni cum ar fi cotele obligatorii de refugiaţi. El a descris proiectul grupului de la Vişegrad drept o ”poveste de succes” şi a asigurat că aceste ţări vor susţine un proiect pro-european, însă a insistat că trebuie ascultată şi vocea lor.

Aceasta a fost şi solicitarea premierului ceh Andrej Babis, care a cerut ”depolitizarea” Comisiei Europene şi un rol sporit al statelor membre în adoptarea deciziilor în cadrul instituţiilor comunitare. El a sugerat că grupul de la Vişegrad nu trebuie să se extindă către alte ţări, însă ar putea în schimb să caute aliaţi pe anumite subiecte.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare