Social-democraţii germani au votat pentru negocieri cu Merkel pentru un nou guvern

Social-democraţii germani au votat duminică pentru începerea de negocieri formale cu conservatorii cancelarului Angela Merkel pentru formarea unui guvern comun, relatează DPA, AFP şi Reuters.

Sute de delegaţi ai partidului s-au reunit într-un congres special la Bonn pentru a dezbate şi a se pronunţa prin vot asupra proiectului liderilor lor de a demara negocieri pentru reînnoirea unei alianţe cu conservatorii cancelarului Merkel, alianţă ce s-a aflat la guvernare din 2013.

Cu 362 de voturi ”pentru”, 279 ”împotrivă” şi o abţinere, delegaţii la congresul SPD au dat ”undă verde” negocierilor după ce conducerea social-democraţilor şi conservatorii cancelarului Merkel – CDU/CSU – au convenit la începutul acestei luni, în cadrul unor discuţii preliminare, un proiect de program comun.

Potrivit Reuters, se aşteaptă ca negocierile să înceapă săptămâna viitoare, spre liniştea partenerilor Germaniei din Europa, unde Angela Merkel a avut mult timp un rol de prim-plan în problemele economice şi de securitate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucraina rămâne fără F-16

    Majoritatea avioanelor de vânătoare F-16 din Ucraina sunt scoase...

    Bolo dă foc PNL Gorj după ce l-a numit șef pe Virgil Popescu

    Liberalii se revoltă după numirea lui Virgil Popescu șef...

    Lider USR Dâmbovița, implicat in rețeaua militară pentru Belarus, ridicat de DIICOT

    Alexandru Munteanu, vicepreşedinte al USR Dâmboviţa, este implicat în...

    Titus Corlățean: Victorie pentru patrimoniului Vlad la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

    S-au întâmplat două lucruri la Adunarea Parlamentară a Consiliului...

    AnimaWings, noul BlueAir? AnimaWings a cerut intrarea in insolvență

    Compania românească aeriană AnimaWings anulează mai multe curse aeriene,...

    Articole relationate

    Categorii populare