VIDEO/ Scandal Băsescu-Nistorescu la B1: Ești mincinos, Ba tu ești ”mincinosul mincinoșilor”

Fostul președinte Traian Băsescu a anunțat vineri seară, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Actualitatea românească”de la B1 TV că îl va da în judecată pe jurnalistul Cornel Nistorescu, pe care îl acuză de minciună. 

Totul, în contextul în care în platoul emisiunii se discuta despre faptul că fostul președinte al ASF, Radu Rușanu, a hotărât să dea în judecată statul român pentru perioada în care a stat în detenție, iar Nistorescu a susținut că DNA și Băsescu sunt ”sforarii acestui caz flagrant de abuz”.

Astfel, Traian Băsescu a ținut să precizeze că nu a intervenit niciodată pentru a i se face ciuva vreun dosar.

 ”Vreau să vă precizez că nu numai la Rușanu, dar niciodată nu am intervenit pentru ca vreunui om să i se facă dosar. Ceea ce face domnul Nistorescu este o propagandă de tip mincinos. Cu regret, de regulă nu dau ziariști în judecată, singurul pe care l-am dat a fost Roșca Stănescu, și am și câștigat procesul, dânsul va fi al doilea ziarist pe care îl dau în judecată pentru minciună”, a declarat Traian Băsescu.

Cei doi și-au aruncat acuzații reciproce, Nistorescu numindu-l pe Băsescu ”mincinosul mincinoșilor”, în timp ce fostul șef al statului i-a spus jurnalistului că a trăit toată viața din minciuni.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Coruptul ministru ucrainean al Energiei și Justiției și vila de la Geneva

    Noi informații despre averile și cheltuielile asociate familiei fostului...

    Influenceriță americană, absolventă de universitate: N-am citit niciodată o carte

    Influencerita americană Alix Earle (25), care are peste 6...

    Ucraina împotriva Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina

    Autoritățile de la Kiev nu pot amâna ani la...

    Rareș Bogdan: Bolojan are un singur scop: să aducă AUR la guvernare

    Coșmarul continuă! Premierul calamitate care a trimis în șomaj...

    Ucraina rămâne fără F-16

    Majoritatea avioanelor de vânătoare F-16 din Ucraina sunt scoase...

    Articole relationate

    Categorii populare