spot_img
4 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAnalizeCarmen Dan a făcut praf autoritatea premierului: Tudose nu e nici măcar...

Carmen Dan a făcut praf autoritatea premierului: Tudose nu e nici măcar Grindeanu

-

- Reclama -

„Autoritatea prim-ministrului României e pusă la grea încercare prin refuzul ministrului de interne de a demisiona”. O spune la RFI politologul Cristian Pîrvulescu după ce Carmen Dan i-a transmis aseară șefului Executivului că validarea şi retragerea sprijinului politic al miniştrilor se face de către Coaliţia de guvernare.

- Reclama -

„Guvernul este politic, nu se îndoia nimeni de acest lucru”, punctează Pîrvulescu. „Este la fel de simplu de spus că orice demisie este  un act unilateral și că nicio organizație politică nu poate să se impună în raport cu conștiința individuală și cu principiile pe care cineva le are. Or, dacă doamna ministru a refuzat –pentru că A REFUZAT să își prezinte demisia pe care i-a sugerat-o prim-ministrul – asta înseamnă că beneficiază de sprijin în interiorul partidului. Așa cum de multă vreme se comentează, această confruntare între premierul Tudose și președintele partidului și al Camerei Deputaților, Liviu Drganea, se întețește. Probabil că între timp, Dragnea este convins că are un sprijin larg în interiorul conducerii PSD și că îl va putea pune pe dnul Tudose în minoritate”.

- Advertisement -

Politologul Cristian Pîrvulescu crede că premierul nu o demite pe Carmen Dan pentru că ar intra într-un conflict deschis cu partidul și ar putea pierde sprijinul politic.

„Prim-ministrul nu are o poziție importantă în partid. Nu este nici pe departe în situația dnului Grindeanu în urmă cu un an de zile, dar în orice caz nu are o poziție puternică. Are nevoie de sprijinul unor tenori. Încetul cu încetul, unii dintre aceștia au devenit foarte critici la adresa președinției dlui Dragnea. Niculae Bădălău, președinte executiv, a făcut, spre exemplu, o  critică impecabilă, incredibilă din punctul meu de vedere, a situației democrației interne din PSD. Pe de altă parte însă, Liviu Dragnea – fost secretar general al partidului pentru mai mult de un deceniu – are o foarte bună cunoaștere a partidului – și, în final bătălia, se va da în partid. Și-atunci domnul Tudose nu riscă. Nu riscă, pentru că, oricând, Liviu Dragnea poate să convoace o reuniune și să încerce debarcarea primului ministru cu toate riscurile pe care le-ar putea avea România ca țară în condițiile unei instabilități guvernamentale”, explică politologul Cristian Pîrvulescu

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img