spot_img
0.7 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăDezvaluiriCum a fost acoperit de politiști dosarul în care pedofilul îmbrăcat în...

Cum a fost acoperit de politiști dosarul în care pedofilul îmbrăcat în uniformă a agresat o femeie în 2016

-

- Reclama -

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 susţine că agenţii Secţiei 18 Poliţie au ascuns calitatea de poliţist a lui Eugen Stan şi au propus clasarea unei plângeri depuse împotriva lui de către o femeie, care a reclamat faptul că a fost agresată sexual în decembrie 2016.

- Reclama -

Într-un comunicat transmis miercuri, Parchetul Judecătoriei Sectorului 5 oferă detalii în legătură cu un caz de agresiune sexuală din decembrie 2016, în care victima l-a indicat pe Eugen Stan ca fiind agresorul.

- Advertisement -

Procurorii arată că, la data de 10 decembrie 2016, la Secţia 18 Poliţie a fost înregistrată o plângere formulată de o femeie împotriva lui Eugen Stan, iar poliţiştii au dispus în aceeaşi zi începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală.

În cursul urmăririi penale, poliţiştii de la Secţia 18 au solicitat să le fie transmise imaginile surprinse de camerele de supraveghere video de la locul comiterii infracţiunii.

- Advertisement -

Procurorii susţin că, în procesul-verbal încheiat de Secţia 18 Poliţie, a reieşit că sistemul de supraveghere este instalat defectuos şi nefuncţional, aspect confirmat de administratorul blocului, persoană care a mai precizat că nu ştie să-l folosească, întrucât a fost instalat de către un vecin.

Parchetul arată că agenţii de la Secţia 18 au propus clasarea dosarului, însă în referatul de clasare trimis procurorilor nu au dezvăluit calitatea de poliţist pe care o avea Eugen Stan, cel vizat de plângerea femeii.

„Cu privire la aceleaşi înregistrări, în referatul cu propunere de clasare întocmit de organele de cercetare penală din cadrul Secţiei 18 Poliţie se precizează că, ‘întrucât scara blocului este prevăzută cu camere de supraveghere, au fost solicitate înregistrările de la administratorul blocului, constatându-se cu această ocazie că sistemul de supraveghere este instalat defectuos şi nu există înregistrări salvate’. La finalizarea cercetărilor, organele de poliţie din cadrul Secţiei 18 au înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti un referat cu propunere de clasare a cauzei, fără a se face referire la calitatea de poliţist a numitului Stan Eugen”, declară procurorii.

Ulterior, după repartizarea dosarului la procuror cu propunere de clasare, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 s-a înregistrat adresa emisă de către DGPMB – Brigada Rutieră prin care s-a solicitat stadiul cercetărilor privindu-l pe Eugen Stan.

„Procurorul de caz a dispus emiterea unei adrese către DGPMB – Brigada Rutieră din care să rezulte dacă persoana bănuită de comiterea faptei face parte din structurile poliţiei judiciare, pentru a se stabili competenţa personală a organului de urmărire penală, conform dispoziţiilor legale. În urma răspunsului înaintat de Serviciul Resurse Umane din cadrul DGPMB, s-a dispus de îndată, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti din 21.07.2016, trimiterea cauzei de la Secţia 18 Poliţie la DGPMB – Brigada Rutieră, Biroul Control Intern, organ de cercetare penală competent după calitatea persoanei să efectueze cercetările în cauză”, mai spune Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

Parchetul General a decis miercuri să preia ancheta în acest dosar, concomitent cu preluarea anchetei şi în dosarul în care Eugen Stan este acuzat că a agresat sexual doi copii şi pentru care a fost arestat preventiv.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img