Tudose: Carmen Dan m-a mințit. Dacă va fi lăsată va demisiona

Premierul Mihai Tudose a declarat, miercuri seară, la Antena 3, că nu mai doreşte să mai lucreze cu ministrul de Interne Carmen Dan pentru că l-a ”minţit” şi că, dacă îşi va prezenta demisia, o va accepta. ”Dacă va fi lăsată, va demisiona”, a precizat Tudose.

”Un ministru care îşi permite să mă mintă în halul acesta… nu mai am ce să mai lucrez”, a declarat Mihai Tudose.

”Dacă va fi lăsată, va demisiona”, a precizat premierul.

Acesta a explicat că, în condiţiile în care nu avea un înlocuitor pentru funcţia de şef al Poliţiei Române, nu putea accepta propunerea de demitere, mai ales că dorea clarificări de la Bogdan Despescu.

”Sub imperiul momentului te revolţi. Când afli că făptuitorul e poliţist devine furie şi spui: «Ia plecaţi acasă voi, toţi, tot lanţul. După ce trece momentul te bazezi pe rapoarte oficiale”, a declarat premierul.

Acesta a explicat faptul că aşteaptă de la şeful Poliţiei, în maxim o săptămână, două chestiuni foarte clare: vinovaţii, care să fie deferiţi justiţiei, ”de la colegii de ture care nu şi-au recunoscut colegul”, până la şefii ierarhici, care ”ar fi trebuit să ştie că a mai fost cercetat”. ”Aceştia trebuiau primii daţi afară”, a afirmat preemierul.

De asemenea, premierul aşteaptă de la Bogdan Despescu ”un set de măsuri care să rezolve problema” şi să se redea încrederea populaţiei în Poliţie.

”Nu toată Poliţia trebuie blamată, e jenant să gândim aşa”, a mai spus Tudose.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii nu au încredere in politica externă a lui Trump

    Doar 29% dintre americani au o opinie pozitivă despre...

    Prietena lui Coldea de la șefia serviciilor secrete albaneze arestată

    Scandal de proporții în Albania, după ce Vlora Hyseni,...

    Economia României a scăzut sub nivelul Serbiei

    Economia României este sub nivelul celei din Serbia, arată...

    Fost premier polonez: Ucraina a vrut să ne atragă in război prin unirea celor 2 țări

    Fostul premier al Poloniei, Jarosław Kaczyński, a vorbit despre...

    Mehedințiul va avea Centru de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor-adulți și copii

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a convocat o...

    Scandalul exporturilor de ovine: Bruxelles-ul aruncă problema in România

    Comisia Europeană confirmă pentru RFI că planul de dublă...

    SRI, semnal de alarmă: Declin demografic structural

    ”România se confruntă cu un declin demografic structural, marcat...

    Șeful CJ Dâmbovița: 250 de hectare pentru energie verde, în #Dâmbovița

    Astăzi, am fost într-o vizită de lucru la Cornățelu,...

    Articole relationate

    Categorii populare