Sex la Poliția Rutieră București: Cioloș, Tobă, șeful și nevasta în aventuri cu un procuror

În București există o instituție extrem de importantă pentru bunul mers al lucrurilor, cel puțin la nivelul cetățeanului. Se cheamă Brigada Rutieră. Ea are un șef, pe nume Victor Gâlceavă, comisar șef de poliție (colonel, pe stil vechi). Victor Gâlceavă are o soție, avocata Ileana Gâlceavă, scrie Inpolitics.

Prin 2010, presa relata că avocata Ileana Gâlceava era acuzată, alături de soțul ei, Victor Gâlceava, polițist rutier în cadrul IPJ Ilfov, de constituirea unui grup organizat care racola persoane aflate în cercetare la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție. În urmă cu aproximativ un an, la DNA se prezentaseră mai mulți denunțători care au declarat că i-au înmânat avocatei Gâlceava diverse sume de bani în vederea exercitării unui trafic de influență pentru obținerea unor soluții favorabile în dosarele care se aflau în faza de cercetare lanivelul poliției sau care ajunseseră deja pe masă procurorilor din Buftea. La capătul rețelei, spuneau surse judiciare, se afla prim-procurorul Nelu Carpen, la care ar fi ajuns o parte din sumele de bani.

Avocata Ileana Gâlceavă mai avea la activ și un dosar penal pentru ucidere din culpă și fugă de la locul accidentului, după ce, în 2009, a lovit cu mașina un motociclist, în vârsta de 19 ani. Victima, Alin Florentin Răcea, avea 19 ani și a murit în urmă impactului. Avocata a fugit de la locul accidentului. Cazul a fost cercetat, inițial, de către Poliția Rutieră Ilfov, unde lucra soțul avocatei, subofițerul Victor Gâlceava.

În scandalul ”Carpen”, anchetat de DNA, doamna Gâlceavă a încasat trei ani de închisoare cu executare, presa relatînd și faptul că ea ar fi fost amanta procurorului condamnat, cei doi făcînd sex chiar în biroul lui, mai scrie Inpolitics.

Cu toată ancheta DNA asupra sa și a condamnării soției, Victor Gîlceavă a fost promovat, în mandatul guvernului Cioloș și al miniștrilor de Interne Petre Tobă și Dragoș Tudorache, în înalta poziție de șef al Brigăzii Rutiere Prahova.

Mai apoi, a fost adus la București, decorat și promovat șef la Brigada Rutieră din Capitală.

După socotelile noastre, soția sa trebuia să părăsească pușcăria cel mai tîrziu în toamna trecută.

Cam așa arată CV-ul șefului de la Brigada Rutieră.

Presa zilei de azi se miră că pedofilul care a speriat orașul e chiar polițist, angajat al respectivei brigăzi, și că proprii camarazi au cam ezitat mai înainte de a-l preda.

Ce e așa ieșit din comun de se miră, oare? La așa conducători, așa angajați, e concluzia Inpolitics.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Xi in America: Ce va discuta cu Trump? Urmează alte 2 întâlniri până la finalul anului

    Președintele chinez Xi Jinping începe, pe 23 septembrie, prima...

    Americanii nu au încredere in politica externă a lui Trump

    Doar 29% dintre americani au o opinie pozitivă despre...

    Prietena lui Coldea de la șefia serviciilor secrete albaneze arestată

    Scandal de proporții în Albania, după ce Vlora Hyseni,...

    Economia României a scăzut sub nivelul Serbiei

    Economia României este sub nivelul celei din Serbia, arată...

    Fost premier polonez: Ucraina a vrut să ne atragă in război prin unirea celor 2 țări

    Fostul premier al Poloniei, Jarosław Kaczyński, a vorbit despre...

    Mehedințiul va avea Centru de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor-adulți și copii

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a convocat o...

    Scandalul exporturilor de ovine: Bruxelles-ul aruncă problema in România

    Comisia Europeană confirmă pentru RFI că planul de dublă...

    SRI, semnal de alarmă: Declin demografic structural

    ”România se confruntă cu un declin demografic structural, marcat...

    Articole relationate

    Categorii populare