Lituania își schimbă poziția: Vrea relații bune cu Rusia

Premierul lituanian, Saulius Skvernelis, consideră că Lituania trebuie să abordeze pragmatic relațiile cu Rusia, fără a sacrifica, însă, politica strategică față Ucraina.

Potrivit lui Skvernelis, politica lituaniană de până acum, de izolare a Rusiei, s-a dovedit neprofitabilă. „Suntem țara din UE care nu are contacte cu acest stat. Între timp, alte țări învecinate au o cooperare economică activă cu Rusia” – a subliniat premierul Lituaniei, într-un interviu acordat televiziunii LNK.

Potrivit lui Saulius Skvernelis, în cursul anului 2018, Lituania trebuie să iniţieze contacte cu reprezentanții autorităților ruse. După anexarea Crimeei de către Rusia, în primăvara anului 2014, Lituania nu a avut nici o întâlnire cu reprezentanți ai autorităților ruse. Statele vecine, Estonia și Letonia, mențin relațiile cu Rusia la nivel de ministere. În tot acest timp, marile puteri din vestul Europei cooperează cu Rusia la cel mai înalt nivel. În luna mai a anului trecut, cancelarul german, Angela Merkel, a efectuat o vizită oficială în Rusia, iar președintele rus, Vladimir Putin, a vizitat Franța, unde s-a întâlnit cu omologul său francez, Emmanuel Macron.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Păcăleala cu scăderea inflației

    Inflația a coborât la 6,2%, dar nu pentru că...

    Senatoarea Horga: Am continuat lupta pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time

    Am continuat lupta pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time. Proiectul...

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Articole relationate

    Categorii populare