Criza catalană a generat pierderi de un miliard de euro pentru Spania

Criza privind independenţa regiunii Catalonia a generat pierderi de aproximativ un miliard de euro, a anunţat luni ministrul spaniol al Economiei, Luis de Guindos, relatează BBC News.

Guvernul Spaniei a precizat că pierderile au fost provocate de încetinirea economiei catalane după referendumul ilegal privind independenţa regiunii, organizat la 1 octombrie.

Creşterea economică înregistrată în Catalonia a încetinit de la 0,9% la 0,4% în trimestrul patru al anului 2017, a subliniat Luis de Guindos.

„Catalonia obişnuia să aibă o creştere mai mare decât cea a Spaniei, a fost una dintre motoarele economiei spaniole. Cu toate acestea, în al patrulea trimestru, a devenit o povară”, a mai spus ministrul spaniol al Economiei.

 Aproximativ 3.100 de companii şi-au mutat sediul în altă regiune ca urmare a incertitudinii din Catalonia, potrivit datelor oficiale prezentate de către guvernul central de la Madrid.

Luis de Guindos a îndemnat separatiştii să renunţe la „calea unilaterală” şi să se concentreze asupra „necesităţilor de bază” ale societăţii catalane.

În cadrul alegerilor regionale anticipate din 21 decembrie, partidele pro-independenţă au luat 70 dintre cele 135 de locuri din Parlamentul catalan, dar nu au reuşit să obţină şi majoritatea votului popular.

Potrivit experţilor, separatiştii ar putea avea probleme privind formarea unui guvern, în condiţiile în care unul dintre lideri, Oriol Junqueras, este reţinut la Madrid, iar celălalt lider, Carles Puigdemont, se află într-un exil autoimpus la Bruxelles.

La 27 octombrie, Parlamentul Cataloniei a aprobat, prin vot secret, proclamarea independenţei regiunii faţă de Spania şi constituirea unei republici, în baza rezultatului de la referendum. Peste 90% dintre cei care au participat la vot s-au declarat în favoarea independenţei, însă rata prezenţei la urne a fost de doar 43%.

Ulterior, Senatul Spaniei a decis să aprobe suspendarea autonomiei Cataloniei şi demiterea tuturor liderilor regionali. Drept urmare, toate structurile regionale – politice, economice şi de securitate – au fost trecute în subordinea directă a Madridului. Totodată, guvernul central a convocat alegeri parlamentare anticipate în Catalonia, care au avut loc la 21 decembrie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Ce cere Iranul în negocieri

    Iranul nu este interesat de un armistițiu temporar și...

    Războiul din Iran aproape a blocat economia zonei euro

    Creșterea sectorului privat în zona euro aproape s-a blocat...

    Nicușor și Maica Rusie

    Vulnerabilitatea strategică a președintelui Nicușor Dan: suporterul fidel Matei...

    Oficiali israelieni: Trump vrea un acord cu Teheranul, dar iranienii nu vor

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, încearcă să...

    România are printre cele mai mari accize la carburanți din UE

    România se află în prezent printre statele Uniunii Europene...

    Bolo aruncă piața carburanților în haos

    Plafonarea marjelor comerciale la carburanți în România este o...

    Ukrainska Pravda: Americanii ne cer: plecați din Donbass, așa veți avea paradisul

    În negocierile cu Ucraina, Statele Unite cer retragerea trupelor...

    Articole relationate

    Categorii populare