spot_img
4 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăDezvaluiriCriminala de la metrou

Criminala de la metrou

-

- Reclama -

O tânără a murit, marți seara, după ce a fost împinsă de o femeie pe linia de metrou. Femeia este căutată de polițiști, care au prezentat fotografii și semnalmentele ei, informează Biroul de presă al Poliției Capitalei. 

- Reclama -

Femeia ar fi, de fapt, bănuită de două tentative de crimă, ambele la metrou, a anunţat Poliţia marţi noaptea.

UPDATE: Femeia suspectată de comiterea crimei de la staţia de metrou Dristor, unde a împins în faţa metroului o tânără de 25 de ani, a fost reţinută de procurori. Cu câteva ore înaintea incidentului de la Dristor, femeia a împins în faţa metroului o altă tânără, dar aceasta nu a păţit nimic. Acest incident a avut loc la staţia de metrou Costin Georgian. Imaginile suprinse de camerele video din cele două staţii de metrou arată că tânăra care a fost împinsă de femeie la staţia Costin Georgian a opus rezistenţă, la un moment dat chiar s-ar fi luptat cu agresoarea şi a reuşit să fugă. Cealaltă tânără, de 25 de ani, a fost pândită de femeie într-un moment în care nu era atentă, butonând telefonul mobil, a fost împinsă şi a căzut pe şine în momentul în care trenul ieşea din tunel. Ea ar fi reuşit să se ridice, dar femeia ar fi împins-o cu piciorul şi a căzut, fiind lovită de tren, afirmă surse judiciare. Conform acestora, femeia a fost incoerentă la audieri, iar primele concluzii sunt că ar avea probleme psihice. Surse judiciare au declarat pentru News.ro că femeia, se numeşte Magdalena Şerban şi este din Craiova,

- Advertisement -

Cealaltă femeie pe care ar fi încercat să o împingă marţi pe linia de metrou după prânz a scăpat şi la miezul nopţii era audiată la Poliţie. Potrivit unor surse, aceasta ar fi furnizat date despre suspectă.

„Din datele existente la acest moment, rezultă că persoana în cauză, cea pe care o căutăm în acest moment, ar fi împins pur şi simplu victima spre garnitura de metrou care se apropia de staţie. Nu reiese în acest moment o asemenea chestiune, că ar fi fost implicate într-un conflict”, a declarat Diana Sarca, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

- Advertisement -

Oamenii legii spun că agresoarea a părăsit staţia de metrou Dristor 1 după atac. Femeia ar mai fi încercat înainte să împingă o altă tânără în faţa metroului, în altă staţie.

Conform Poliţiei, cea care a fost prima ţintă a agresiunii a făcut reclamaţie în jurul orei 20:00.

O tânără în vârstă de 25 de ani a murit marţi seară, în staţia de metrou Dristor, după ce a căzut în faţa unei garnituri de metrou. Conform Poliţiei, tânăra a fost de fapt împinsă de o altă femeie, pe care poliţiştii o caută în prezent pentru omor, prezentându-i semnalmentele.

„Vorbim despre un incident care a avut loc cu câteva ore înainte, dar care a fost comunicat Poliţiei în jurul orei 20.00. O tânără, tot aşa, ar fi fost împinsă, nu i s-a întâmplat din fericire absolut nimic, şi în jurul orei 20.00, s-a prezentat la Poliţie să relateze acest eveniment. Există indicii că ar fi aceeaşi persoană în cauză şi aici”, a mai spus Diana Sarca. Potrivit sursei citate, Poliția Capitalei a dispus ca polițiștii să patruleze în toate stațiile de metrou.

Semnalmentele femeii sunt: vârsta 40-45 de ani, aproximativ 1,70 m, constituție slabă, ten deschis, pomeți proeminenți, îmbrăcată în jachetă scurtă de culoare închisă, blugi bleumarin deschis, largi, pe cap purta o eșarfă bleumarin închis, care îi acoperea părul.

Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din cadrul DGPMB.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img