#RegeleMihai: Noi scene halucinante cu sicriul la Lausanne

Călătoria Regelui Mihai spre România a marcat, luni la ora 15:00, primul popas.Trupul său a fost depus la Biserica Ortodoxă din Lausanne, cea în care şi-a botezat trei dintre fiice şi de unde şi-a dus pe ultimul drum mama, pe Regina Elena.Într-un fel cu totul răscolitor însă, sicriul cu fostul suveran a ajuns la biserică neînsoţit de familie, adus şi lăsat în curtea lăcaşului, timp de o jumătate de oră, până când au venit două dintre fiicele sale. Tradiția spune că familia trebuie să fie de față în momentul în care este dus la altar. Regele Mihai a fost lăsat singur, așa cum a fost, poate, întreaga sa viață departe de România, a transmis corespondentul PRO TV în Elveția.

Momentul i-a surprins pe românii veniţi să-şi ia rămas bun, care au privit uimiți situația.

Astfel, sicriul cu trupul neinsufletit al regelui Mihai a stat in ploaie, sub privirile inmarmurite ale zecilor de romani care au venit sa-i aduca un ultim omagiu.

Duminică seară sicriul Regelui a fost dus într-o locație secretă și nu a fost dus la Biserica Greacă, așa cum fusese anunțat anterior.

Imediat după slujba religioasă de luni, toate rudele Regelui au părăsit biserica şi sicriul a rămas singur, păzit de un bărbat. Din când în când, mai intra în capelă câte un localnic, pentru a se reculege la căpătâiul Regelui.

Sicriul va rămâne la Catedrala Ortodoxă Greacă până marţi, 12 decembrie, la ora 16, urmând ca miercuri să fie adus în ţară, la Aeroportul Otopeni, la ora 11.

Nici măicuțele care au stat până acum lângă Rege nu au mai fost lăsate lângă sicriu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul pregăteste o catastrofă digitală pentru Occident și Asia

    În urma blocadei Strâmtorii Hormuz, Iranul și-a îndreptat atenția...

    Rareș Bogdan acuză: Prostie, ignoranță sau sunt interese ascunse?

    Curaj și viziune sau lamentație și ignoranță? România poate...

    Noul guvern ungar vrea să taie vizele pentru lucrătorii din afara UE

    Noul guvern al Ungariei se confruntă cu presiuni tot...

    A negociat Xi Coreea de Nord cu Trump?

    În urma vizitei președintelui american Donald Trump în China,...

    Premierul socialist spaniol, umilit in Andaluzia

    În alegerile regionale din Andaluzia spaniolă, care au avut...

    Un cioban și bazele secrete israeliene din desertul irakian

    O a doua bază militară secretă israeliană se află...

    Articole relationate

    Categorii populare