spot_img
sâmbătă, 20 decembrie, 2025
5.3 C
București

Editura celui mai mare grup de presă maghiar din Transilvania a intrat în insolvenţă

Tribunalul Haghita a aprobat cererea de intrare în insolvenţă a Udvarhelyi Híradó SRL, firma care are în portofoliu mai multe publicaţii în limba maghiară, fiind cel mai mare grup de presă maghiar din Transilvania, se arată în ediţia de miercuri a cotidianului Krónika, parte a acestui grup, transmite agenția maghiară de știri MTI.

Editura şi-a înştiinţat angajaţii prin intermediul unei circulare, că s-a apelat la procedura insolvenţei – prin care se încearcă evitarea intrării în incapacitate de plată – pentru a da posibilitatea firmei de a se stabiliza financiar. Conducerea societăţii a mai transmis că tipărirea publicaţiilor va continua fără întreruperi.

“Procedura aceasta, menită să prevină intrarea în incapacitate de plată, înseamnă că, în timpul reorganizării, activitatea noastră va continua şi – prin eficientizarea, raţionalizarea activităţii editurii noastre – vom consolida situaţia firmei, ne vom achita datoriile în conformitate cu legile în vigoare şi ne vom onora obligaţiile financiare curente. Toate aceastea pot atrage după sine reducerea bugetelor unor departamente şi redirecţionarea unor fonduri”, se menţionează în documentul Udvarhelyi Híradó SRL.

Editura reiterează că în luna decembrie a anului trecut a fost schimbată conducerea firmei din cauza unor suspiciuni de management defectuos, care au dus şi la deschiderea unei anchete penale. Datoriile acumulate în anii precedenţi sunt şi acum o povară pentru firmă.

Udvarhelyi Híradó SRL editează cotidienele locale din Ţinutul Secuiesc Udvarhelyi Híradó, Csíki Hírlap şi Vásárhelyi Hírlap, precum şi Kronika, singurul cotidian naţional de limbă maghiară din Româna care apare şi în varianta tipărită. În portofoliul firmei mai sunt şi săptămânalul Erdélyi Napló şi portalul Szekelyhon.ro.

Editura a beneficiat până în prezent şi de sprijinul financiar al Fundaţiei Fără Hotare pentru Presa Maghiară (Határok Nélkül a Magyar Sajtóért), înregistrată în Ungaria.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Femeile lui Epstein plătite dintr-un cont la Banca Transilvania din Iași

    Bombă în documentele Departamentului de Justiție: femeile lui Epstein,...

    Puciul pregătit in Justiție

    Scopul imediat al haosului creat în jurul justiției este...

    Poluare extremă la granița României

    Conform datelor din această dimineață de pe site-ul Agenției...

    Jocurile Balcanice de Baschet U15 se desfășoară lintre 21-23 decembrie, la Drobeta-Turnu Severin

    Competiția internațională European Basketball Balkanic Games 2025 – Baschet...

    Cardinalul corupt de la Kiev ii șoptește in continuare lui Zele: Microfoanele de la Kiev

    Andriy Yermak, șeful cabinetului președintelui Ucrainei, supranumit Cardinalul sau...

    Șeful spionajului militar ucrainean: Ne-am distrus propria mobilizare

    Ucraina și-a „distrus” mobilizarea, a declarat Kirill Budanov, șeful...

    NBC News: Israelul plănuiește noi atacuri împotriva Iranului

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu intenționează să-l informeze pe președintele...

    Articole relationate

    Categorii populare