Preşedintele Klaus Iohannis a atacat din nou puterea, la recepţia de Ziua Naţională de la Palatul Cotroceni, spunând că de teama justiţiei şi a statului de drept, unii inventează scenarii despre un altfel de stat, scenarii care nu folosesc deloc viitorului ţării.
„Mi-aş fi dorit ca în ultimul an, cu atât mai mult cu cât este anul premergător Centenarului, să fi văzut o mai mare preocupare a decidenţilor politici pentru consolidarea democraţiei în ţara noastră, a independenţei justiţiei şi pentru întărirea practicilor de guvernare în beneficiul tuturor românilor, nu al unor grupuri. Vedem, în schimb, o mare preocupare pentru identificarea unor teme paralele cu aşteptările românilor şi cu interesele strategice pe termen lung ale ţării noastre. De teama justiţiei şi a statului de drept, unii inventează scenarii despre un alt fel de stat. Nu ştiu cui pot folosi aceste ficţiuni, dar sunt convins că viitorului României, nu”, a declarat Iohannis în discursul său.
„Spuneam tot aici, în urmă cu exact un an, că o ţară stabilă înseamnă justiţie independentă, economie funcţională şi luptă anticorupţie. La numai câteva zile de la acel moment, când aceste valori au fost puse în pericol de intenţia Guvernului de a modifica legile justiţiei, românii au ieşit în stradă într-un număr impresionant pentru a le proteja. S-au folosit cuvinte dure pentru a descrie ceea ce s-a întâmplat la începutul acestui an – clivaj, dezbinare, ruptură. Aparent, o Românie împărţită în prag de Centenar, situată la antipozi faţă de ţara care în 1918 reuşea Marea Unire”, a remarcat Iohannis.
El a spus însă că a văzut în protestele din acest an „o Românie mai solidară ca niciodată în jurul unor valori şi principii, o ţară trează şi determinată, cu cetăţeni care au manifestat pentru a apăra democraţia şi statul de drept, având în gând un singur lucru: viitorul ţării lor”
„Mobilizarea civică fără precedent în epoca postcomunistă este dovada maturităţii depline la care a ajuns societatea românească. Maturitate care, din păcate, nu se regăseşte şi în acea parte a clasei politice care încă mai crede că poate abuza de putere şi acţiona fără nicio răspundere în scopuri partizane. Sunt acei politicieni care îşi doresc să ţină România captivă în trecut, pentru folosul lor personal, şi sunt dispuşi să facă orice compromis pentru a-şi atinge obiectivele, chiar dacă asta înseamnă să devieze România de la parcursul său euro-atlantic”, a spus şeful statului.
Conform şefului statului, 2018 va trebui să facem o analiză serioasă a secolului care se încheie, să vedem ce am reuşit în toţi aceşti ani, care ne sunt punctele tari, ce ne vulnerabilizează, iar, în final, să ne stabilim clar obiectivele pe termen mediu şi lung.
„Centenarul nu este doar despre trecut. Centenarul este despre România viitoare. De aceea, am lansat ideea unui «Proiect de ţară», care reprezintă fundamentul construcţiei unei Românii puternice, demne şi prospere. Ca acest proiect să reuşească, este nevoie de efortul comun al tuturor forţelor politice, instituţiilor şi actorilor societăţii civile, care trebuie să dea dovadă de responsabilitate şi unitate. Suntem un popor demn şi am dovedit că idealurile naţionale se înfăptuiesc doar cu determinare şi cu o clasă politică în slujba cetăţenilor”, a conchis Klaus Iohannis.