spot_img
5.8 C
București
marți, noiembrie 5, 2024
AcasăDezvaluiriRușii aruncă scandalul microfoanelor lui Carmen Dan în cârca americanilor

Rușii aruncă scandalul microfoanelor lui Carmen Dan în cârca americanilor

-

- Reclama -

Sputnik, considerat unul din principalele mijloace ale propagandei rusești, aruncă scandalul microfoanelor descoperite în apartamentul închiriat de ministrul de interne, Carmen Dan, pe alte pistă.

- Reclama -

Este greu de crezut, mai ales în lumina ultimelor evenimente, că o grupare internă, chiar parte a unui serviciu ar putea, de una singură, să penetreze informativ chiar în cazul șefului MAI. În schimb, un serviciu extern, mult mai bine pregătit, cu protecție asigurată diplomatic, sau „strategic”, poate lucra mult mai liber. Mai ales — sau cu condiția! — de a avea niște „cozi de topor” în cadrul serviciilor noastre, afirmă Sputnik.

- Advertisement -

Nu cred că ministrul a descoperit dispozitivul, ci probabil o persoană calificată, fie din excelenta unitate de protecție informativă a MAI, fie dintre cele care gravitează în jurul PSD. Vorba lui Liviu Dragnea, „când mă refer la servicii, eu știu despre ce vorbesc”, sau cam așa ceva… Dar și asta contează prea puțin. Grav e că un ministru de maximă importanță și membru al CSAT, purtător al multor secrete de stat, este supravegheat și interceptat, lucrat informativ, cum se spune. Și nu numai secrete de stat cunoaște Carmen Dan, ci și ale Puterii. Pe lângă funcția de ministru, Carmen Dan este și unul dintre principalii purtători ai secretelor lui Liviu Dragnea, principala țintă internă și internațională a multor entități de stat, „nonguvernamentale” sau private, mai afirmă  portalul rusesc de știri în comentariul său publicat în limba română.

„Serviciile secrete americane au monitorizat telefonul cancelarului german Angela Merkel. Anunțul a fost făcut de cabinetul oficialului german. Merkel a avut deja o conversație cu președintele Statelor Unite, Barack Obama, pe aceasta temă, relatează Der Spiegel. Cancelarul i-a cerut explicații liderului american. Un purtător de cuvant al Angelei Merkel a spus că liderul german „vede asemenea practici drept complet inacceptabile”, scria în 2013 ziare.com, preluând surse BBC. Tot în aceeași perioadă, fostul consultant NSA Edward Snowden declara că SUA au interceptat 70 de milioane de apeluri din Franța, iar scandalul ajunsese până la premierul francez de atunci, Jean-Marc Ayrault. Cotidianul „Le Monde” a publicat probe în același sens, iar premierul Jean-Marc Ayrault se declarase șocat în urma acestor dezvaluiri. Le Monde precizase că printre țintele NSA erau personalitati importante din politica si afaceri. Ayrault le-a cerut lamuriri americanilor, iar ministrul de Externe, Laurent Fabius, l-a convocat de urgență pe ambasadorul american la Paris. La fel a procedat și ministrul de Interne francez de atunci, viitorul premier Manuel Valls, care într-un interviu acordat radio Europe 1 s-a declarat și el „șocat de informațiile publicate” și a cerut explicații din partea NSA, mai afirmă siteul rusesc.

- Advertisement -

CE MAI SUSȚINE SPUTNIK?

FRAGMENT DIN COMENTARIUL REȚELEI RUSEȘTI:

Cea mai importantă lucrare a spionajului, cu legături în România

Dar, ca să ne adâncim mai mult în legătura cu cazul de față, să vedem cel mai intersant caz de lucrare informativ-operativă, cea petrecută în Turcia premierului — acum, președintelui — Erdogan. De amintit că Turcia, la acea dată, era componenta cea mai importantă a NATO în est. Un caz șocant, cu legături în România. Iată ce transmitea acum doi ani Antena 3:

„Unul dintre cei care au complotat împotriva președintelui turc Recep Tayyip Erdogan și a fugit din Turcia în România a fost găsit mort la noi în Capitală, în cartierul bucureștean Drumul Taberei”. Era colonel de poliție (în retragere) și a fost găsit pe o bancă, executat profesionist, cu un glonț în cap. „Alături de corpul neînsufleţit era o armă de foc”, chipurile — o sinucidere.

Eser Şahan locuia în România de zece ani şi, în urmă cu patru ani, solicitase azil politic. Fusese șeful unei agenţii de spionaj din Turcia, și implicat într-o tentativă de lovitură de stat. Reactivat pe vremea când Erdogan începuse să emită pretenții prezidențiale, racolează (activează) mai mulți ofițeri dintr-un departament informativ al poliției turce, care realizează o operațiune de interceptare masivă a demnitarilor turci, în frunte cu Erdogan.

În interceptările respective apare și un celebru caz folosit de opoziția turcă și de puciștii militari, în care Erdogan discută cu fiul său despre o sumă importantă de bani și detalii despre modul și locul unde urma să fie trimisă.

Polițiștii au luat ulterior parte la puciul contra lui Erdogan, iar ulterior, doi dintre ei, aflați în rețeaua colonelului (sin)ucis, au fugit în România. Au fost capturați de serviciile românești cu o săptămână înainte ca fostul colonel turc Eser Şahan să fie executat.

După cum se știe, Erdogan a acuzat Occidentul și SUA pentru puciul în urma căruia era să piardă puterea. „Scenariul puciului a fost scris în străinătate”, a spus Erdogan, care l-a indicat drept principal vinovat pe Fethuallah Gulen, azilant în SUA și protejat de guvernul american, în ciuda cererilor vehemente de extrădare formulate de Ankara.

Puciul din Turcia, realizat în principal de aviatori și ofițeri turci pregătiți în și de SUA, a fost precedat (pregătit) informativ, inclusiv prin interceptări și ascultări masive. La acestea au fost folosite „cozi de topor” locale, care ulterior au fost lichidate sau abandonate.

Iată deci o secvență care, pusă alături de ascultările și lucrările de penetrare informativă la cel mai înalt nivel din Occident, ne dau o imagine clară: singurele structuri capabile și dovedite că se ocupă cu interceptarea și urmărirea informativă la nivel de demnitari în țările NATO sunt cele americane.

În final, câteva întrebări

Poate fi Carmen Dan o țintă pentru americani? Dar Liviu Dragnea? Cel puțin una dintre întrebări pare a nu mai avea nevoie de răspuns. Dacă Dragnea vorbea serios și în cunoștință de caz atunci când îi spune lui Viktor Orban „Avem un inamic comun, George Soros”, ei bine atunco el nu se referea doar la bătrânul strateg ci, implicit și explicit, la Deep State-ul din care face parte acesta.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img