Tudose, atac la Firea/ REPLICA PRIMARULUI CAPITALEI

Premierul Mihai Tudose a afirmat, joi, că „nu este cea mai inspirată decizie” organizarea unui târg de Crăciun în Piața Victoriei.

„Nu cred că este cea mai inspirată decizie un târg în mijloc. (…) În primul rând, (…) pe unde ajunge omul acolo? Că nu prea sunt treceri de pietoni. Nu știu, e complicat”, a declarat șeful Guvernului, la Palatul Victoria, referindu-se la intenția primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, de a organiza un târg de Crăciun în Piața Victoriei.

Șeful Executivului a precizat că a aflat joi despre acest târg, precizând că nu a vorbit cu Gabriela Firea despre acest lucru.

Întrebat dacă intenționează să discute cu Firea pe acest subiect, Tudose a răspuns: „Eu cred că-și va da seama că nu e cea mai inspirată alegere. Mai mult, se și interpretează. Am înțeles că se face târg ca să nu mai vină nu știu cine. (…) Să vină, fără nicio problemă”.

„Nu doresc să comentez în niciun fel declaraţia premierului cu privire la organizarea Festivalului de colinde pentru copii şi a unui târg de produse tradiţionale în Piaţa Victoriei. Mâine este 1 Decembrie – Ziua Naţională a României. Intrăm în Anul Centenar. Gândul şi energia mi le canalizez, ca toţi românii, către cinstirea eroilor neamului nostru, identitatea naţională, iubirea de ţară”, a spus Gabriela Firea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare