spot_img
3 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăAnalizeSanda Ladoși și soțul ei, ridicați de DIICOT

Sanda Ladoși și soțul ei, ridicați de DIICOT

-

- Reclama -

Cântăreața Sanda Ladoși și soțul ei, Ștefan Tache, au fost ridicați marți de procurorii DIICOT, într-un dosar de înșelăciune și spălare de bani, cu un prejudiciu de aproximativ un milion de euro, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

- Reclama -

În prezent, Sanda Ladoși este director adjunct interimar la Circul Globus.

- Advertisement -

Potrivit surselor citate, omul de afaceri Ștefan Tache este acuzat că, în perioada 2008 — 2014, împreună cu Ilie Cristian, a inițiat și constituit un grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în dauna unor instituții de credit și spălare de bani prin disimularea originii ilicite a unor sume de bani.

El mai este acuzat de înșelăciune în formă continuată, deoarece în perioada 2008 — 2014, în calitate de asociat/administrator sau împuternicit în cadrul firmelor SC Exclusive Finance SRL, SC Resoc Construct SRL, SC Emanuela Trading Company SRL, SC Metal Group SRL, SC MGS Niat Impex SRL (fostă Niat Impex SRL) a indus în eroare Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA IFN cu ocazia încheierii și executării a două contracte de credit (acorduri cadru de finanțare) și șase acte adiționale, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase (finanțarea activității de leasing financiar) și prin folosirea de mijloace frauduloase, producându-se o pagubă de 4.344.939 lei.

- Advertisement -

De asemenea, Tache este acuzat de spălare de bani în formă continuată, constând în aceea că, în perioada aprilie — iunie 2008, în calitate de asociat/administrator sau împuternicit al celor cinci firme a primit sume de bani în contul acestora și le-a transferat mai departe în conturile altor societăți controlate de grupare, cunoscând că provin din săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în scopul ascunderii și disimulării originii lor ilicite.

Sursele judiciare mai spun că Sanda Ladoși (Tache) este acuzată de constituire a unui grup unui grup infracțional organizat (în varianta aderării și sprijinirii), constând în aceea că a aderat la grupul constituit de Ștefan Tache și Ilie Cristian, asumându-și rolul de administrator/asociat în cadrul SC Resoc Construct SRL, firmă utilizată în activitatea infracțională.

Ea mai este acuzată de spălare de bani în formă continuată, deoarece a primit în luna aprilie 2008, în calitate de asociat/administrator sau împuternicit în cadrul SC Resoc Construct SRL, sume de bani cunoscând că acestea provin din săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în scopul ascunderii și disimulării originii ilicite a acestora, după cum urmează: din contul SC MGS Niat Impex în contul SC Resoc Construct SRL — 113.500 lei și 21.000 lei; din contul SC SRS Investment Group în contul SC Resoc Construct SRL — 232.050 lei.

Procurorii DIICOT au anunțat marți, printr-un comunicat de presă, că, împreună cu ofițeri de poliție judiciară, au efectuat 10 de percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județului Ilfov, în cadrul unei acțiuni de destructurare a unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată și spălare de bani în formă continuată.

În cauză se efectuează cercetări față de 17 persoane. La sediul DIICOT, vor fi aduse la audieri 45 de persoane.

La acțiune au participat și polițiști de la structurile de combatere a criminalității organizate din Vâlcea, Călărași și Teleorman, precum și jandarmi.

Ștefan Tache a mai fost implicat, în 2013, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproximativ patru milioane de euro.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img