Prințul Harry se însoară

Prințul Harry, nepotul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, se va căsători cu prietena sa, actrița americană Meghan Markle, în primăvara anului 2018, a anunțat luni Clarence House, reședința oficială tatălui său, prințul Charles, moștenitorul coroanei britanice – transmit Reuters, EFE și France Presse.

Harry, în vârstă de 33 de ani, în prezent al cincilea pe linia de succesiune la tronul britanic, și Markle, în vârstă de 36 de ani, cel mai bine cunoscută pentru rolul ei din serialul „Suits”, s-au logodit la începutul acestei luni, se afirmă în comunicatul difuzat de Clarence House.

„Prințul Harry i-a informat pe Maiestatea Sa Regina și alți membri apropiați ai familiei sale. De asemenea, prințul Harry a cerut și a primit binecuvântarea părinților drei Markle”, adaugă textul.

Cei doi s-au cunoscut în iulie 2016, făcând cunoștință prin intermediul unor prieteni. Prințul a confirmat public relația lor câteva luni mai târziu, într-o critică la adresa mass-media pentru că a încălcat viața privată a lui Markle, dar abia în septembrie anul acesta s-au afișat prima dată public la Jocurile Invictus din Toronto, un eveniment sportiv pentru veterani răniți.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Trump se ceartă cu propriul Departament de Justiție

    Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că nu...

    Bloomberg: Războaiele și clima cresc prețurile la alimente

    Conflictele și condițiile meteorologice reprezintă o amenințare pentru principalele...

    Explozie într-o cafenea din Moscova: Minim 3 morți și 15 răniți

    Departamentul de Transport din Moscova a anunțat închiderea mai...

    Vești proaste, dar și vești relativ optimiste, de pe Dunăre

    România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice...

    2 directori Gazprom, arestați

    Tribunalul Zamoskvoretsky l-a arestat pe Igor Moiseenko, director general...

    Mineralul mai scump ca aurul

    Oamenii de știință de la Centrul de Științe Kola...

    Articole relationate

    Categorii populare