Premierul bulgar: Suntem din nou în faţa României

Premierul bulgar Boiko Borisov a declarat joi că ţara sa îşi va îndeplini angajamentele faţă de Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) în domeniul justiţiei, adăugând că Bulgaria a progresat mai mult decât România în această privinţă, relatează agenţia Novinite.

„Ne vom îndeplini angajamentele. Puteţi vedea că suntem din nou în faţa României, la fel ca în 2012. Sunt convins că, până la sfârşitul anului 2018, vom îndeplini toate obiectivele cerute de către Comisia Europeană. Sunt optimist. La Bruxelles, ei sunt convinşi că tot ce trebuie să facem va fi realizat. Mai multe obiective vor fi îndeplinite în Parlament până la sfârşitul anului 2017. În parametrii tehnici, se precizează în mod clar ce trebuie făcut, dar nu există recomandări noi”, a spus Borisov.

Premierul bulgar a mai precizat că a discutat cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, despre raportul MCV, iar oficialul european a dat asigurări că Bulgaria a înregistrat progrese semnificative începând din luna mai.

Boiko Borisov a subliniat că „responsabilitatea faţă de Uniunea Europeană şi faţă de cetăţenii bulgari sunt la fel de importante”, ca răspuns la afirmaţiile preşedintelui Rumen Radev, potrivit cărora Bulgaria va înregistra reuşite în sistemul judiciar atunci când politicienii vor deveni responsabili faţă de cetăţeni, nu faţă de Bruxelles.

Comisia Europeană a publicat, miercuri, raportul privind progresele înregistrate de Bulgaria în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) în domeniul justiţiei, anunţând că Sofia a progresat în privinţa recomandărilor, dar există reforme întârziate în lupta împotriva corupţiei.

Deşi raportul concluzionează că „niciunul dintre criteriile de referinţă nu este îndeplinit în mod satisfăcător, Comisia Europeană consideră că, având în continuare o îndrumare politică şi o hotărâre pentru avansarea reformelor, Bulgaria ar trebui să poată îndeplini recomandările rămase şi, prin urmare, referinţele MCV în viitorul apropiat”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare