Dragnea e istorie?

COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS):

Liderii PSD par să fi căpătat un ciudat reflex pavlovian: vin la DNA din proprie inițiativă, fără a-i mai cita nimeni în prealabil. Dincolo de glumă, spectacolul tragi-comic oferit azi, cu ocazia audierii lui Liviu Dragnea, scoate la iveală cîteva adevăruri teribile, la loc de frunte fiind cel potrivit căruia liderul PSD e deja istorie.

Audierea lui Dragnea, azi, la DNA, a fost precedată de un spectacol pesedist jenant, care s-a vrut o reeditare a celebrei manifestații de sprijin de acum aproape fix 20 de ani, cînd escrocul Gabriel Bivolaru a fost însoțit la Parchet, pe 25 noiembrie, de o armată de pesediști de calibru maxim.
O gafă totală de imagine, pentru PSD, la fel cum a fost și cea din 1997; măcar aceea avea o scuză, totuși. Și o anume forță.

În 1997, PSD se confrunta cu primul caz de politician post-decembrist judecat pentru corupție, era firească agitația din partid. În plus, în cazul Bivolaru existau unele probleme – acesta nu avea acces deplin la dosar – iar PSD s-a agățat de ideea necesității unui proces corect.
Chiar și așa, social-democrații au plătit scump solidarizarea cu escrocul, ani de-a rîndul, în planul imaginii.
Era o greșeală pînă la un punct de înțeles, într-un caz în premieră.

Nu a fost cazul astăzi.

Liviu Dragnea abia dacă știa pentru ce e chemat la DNA, necum să se pună problema unui abuz, în cazul său. De altfel, chestionați de presă, pesediștii veniți să-l sprijine au declarat, ei înșiși, că Dragnea nu are nevoie de sprijin. Alții au spus că trebuie ajutat să depășească ”un moment greu”. Cam la fel cum unele familii își însoțesc băiețelul alintat să dea piept cu BAC-ul, mai sigur pe sine știind că neamurile îl susțin de sub geamul clasei.

În al doilea rînd, PSD știa deja, tocmai din experiența Bivolaru, ce înseamnă genul acesta de solidarizare.
Mai grav: în 1997, PSD măcar era partid de opoziție. Azi, la DNA au venit reprezentanții unui partid la putere, cu un vicepremier în frunte, în sprijinul președintelui Camerei Deputaților.
Un mesaj extrem de periculos pe care conducătorii României îl transmit în exterior.

În al treilea rînd, e cam neprincipială atitudinea pesediștilor de a face scut la DNA doar în jurul liderului cel mare; de ce nu au mers la parchet și cu Olguța Vasilescu sau cu Sevil Shaiddeh?
Slugărnicie?
În fine, ar mai fi de remarcat că, dacă tot era vorba de sprijin pentru un camarad ”într-un moment greu”, de ce au venit doar cîțiva pesediști, cînd Bivolaru, un simplu deputat fără funcții în partid, a adunat în jur tot leadershipul PSD?

La Dragnea au venit Paul Stănescu, Marian Neacșu, Claudiu Manda și Andrea Cozma, plus cîteva zeci de membri simpli. Pînă și în cazul lui Constantin Nicolescu a fost un deranj mai mare, cu mitinguri în mai multe orașe din țară.

Un semn clar că greii PSD nu mai sunt dispuși să-și pună pielea la bătaie pentru Dragnea, ba chiar că sunt împăcați cu gîndul că acesta e pe ducă.
Iar faptul că Dragnea a refuzat, pentru prima dată, să mai dea presei tradiționalele sale declarații voit bășcălioase, după ieșirea de la parchet, arată că situația e groasă.
Liderului cel mare, declarat suspect în dosarul Tel Drum, i-a pierit zîmbetul de pe buze.
Operațiunea debarcării sale de la șefia PSD pentru a fi înlocuit cu, foarte probabil, premierul Mihai Tudose, a intrat pe ultima sută de metri.
Zilele trecute, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, anunța că partidul are pregătite niște strategii în fața tăvălugului DNA; e vorba de același om care, în martie, declara, într-o intervenţie în direct la RTV: „Eu i-am reproşat lui Ponta că Adrian Năstase a avut trei copii în politică. Eu, Ponta şi Titus Corlăţean. Eu, dacă eram premier, nu aş fi lăsat ca Năstase să fie băgat ilegal în puşcărie, chiar dacă mutam Carpaţii. Nu vii cu sapa la partid, ci la muncă”.

Dacă mărețele strategii anti-DNA constau în prezența a 2-3 lideri în spatele lui Dragnea, iar dintre ei lipsește, întîmplător, chiar cel dispus să mute munții în apărarea altui șef de partid, atunci președintele PSD chiar e istorie.