Trump nu mai vrea Loteria Vizelor după atentatul de la New York

Președintele american Donald Trump a criticat miercuri sistemul Loteria Vizelor practicat de SUA, considerând că acest program susținut de adversarii săi democrați este cauza atentatului de la New York soldat cu opt morți, și a cerut instituirea unui sistem de acordare a vizelor ”pe bază de merit”, informează agențiile Reuters și DPA conform Agerpres.

”Teroriștii au venit în țara noastră prin așa-numitul ‘Program al Loteriei Vizei Diversității’, o frumusețe a lui Chuck Schumer”, liderul democraților din Senat, a scris Trump pe Twitter. ”Vreau un sistem pe bază de merit”, a punctat el mai departe. ”Luptăm din greu pentru o imigrație bazată pe merit, să terminăm cu Sistemele Loteriei Democrate”, a mai scris Trump în postarea pe rețeaua de socializare.

Presupusul autor al atentatului terorist comis marți la New York a fost prezentat de mass-media ca fiind Sayfullo Habibullaevic Saipov, cetățean uzbec, 29 de ani, care a sosit în SUA în 2010 și figura în evidențele poliției pentru două delicte rutiere. El a comis atacul cu o camionetă cu care a lovit bicicliști și trecători în Manhattan, omorând opt persoane, dintre care șase străini, și rănind alte 11.

În fiecare an, Departamentul de Stat american acordă printr-o loterie un număr limitat de vize pentru cetățenii unor state cu o rată redusă a imigrației în SUA. Beneficiarii programului ”Viza diversității”, numit uneori și loteria cărții verzi, primesc și permis de reședință permanentă în SUA.

Începând din anul 1995, circa 50.000 de persoane — din mai multe milioane de solicitanți — au primit viză de intrare în SUA prin acest program care a fost promovat de congresmanul Chuck Schumer, în prezent lider al minorității democrate din Senatul american.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Trump spune că s-ar putea intâlni cu Kim: Ar fi incitant, nu-i așa?

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că s-ar putea...

    Zelenski a promulgat legea împotriva școlilor românești

    Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, a promulgat luni, 12 octombrie,...

    Din iulie, Musk a donat peste 276 de milioane de dolari Partidului Republican

    Din iulie, miliardarul american Elon Musk a donat peste...

    Prințul moștenitor saudit se ascunde in buncăre de Houthi

    Prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman, conducătorul de facto...

    Articole relationate

    Categorii populare