Acuzat de corupție înainte de alegeri, Andrej Babiš câștigă în fanfare alegerile din Cehia

În Cehia, rezultatele parțiale ale alegerilor parlamentare arată că formațiunea ANO a omului de afaceri devenit politician, Andrej Babiš, este pe cale să obțină o victorie categorică în scrutinul care a avut loc vineri și sâmbătă.

Cu câteva zile înainte de alegeri, Andrej Babiš a fost inculpat pentru corupție și a fost acuzat că ar fi fost colaborator al Securității cehoslovace. 

După verificarea buletinelor din aproape 90% din secțiile de vot, mișcarea populistă a lui Babiš, care a fost până recent ministru al Finanțelor, conducea cu peste 30% din voturi fiind în poziția să formeze o coaliție de guvernare.

Pe locul doi cu peste 11% se situează formațiunea naționalistă Partidului Democrației Directe care militează pentru conducerea țării prin referendumuri, are o doctrină anti-islamică și anti-imigrație, se pronunță pentru ieșirea Cehiei din Uniunea Europeană.

Supranumit „Trump al Cehiei”, câștigătorul alegerilor, multimiliardarul Babiš, nu promovează ieșirea țării din UE, dar nici nu este euro-entuziast. Rezultatele parțiale mai arată o scădere masivă a partidelor tradiționale social-democrat și creștin-democrat, în vreme ce s-au întărit partidele antisistem, inclusiv Partidul Comunist și Partidul Piraților.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare