Cum s-a ajuns la revolta catalanilor

Profesorul Joan Culli cunoaşte istoria naţionalismului catalan. Dacă odinioară era vorba mai ales de cultivarea limbii şi a culturii proprii, ideea independenţei a prins contur abia secolul trecut.

În timpul dictaturii lui Franco mişcarea independentistă s-a întărit din cauza oprimării catalanilor.

CITIȚI ȘI: Povestea Cataloniei începe de la Franco

Apoi a survenit o cezură de câteva decenii. Dar în ultimii ani, locuitorii celei mai prospede regiuni a Spaniei, au realizat că „nu-şi pot păstra identitatea, nu pot avea şcoli proprii şi poliţie proprie în condiţiile în care statul devine tot mai centralizat”, a afirmat istoricul.

Această tendinţă există de ani buni, dar sub Rajoy situaţia s-a înrăutăţit, a adăugat el. „Cred că aceasată criză a fost provocată şi întreţinută mai ales de imobilitatea lui Rajoy. El poartă răspunderea fiindcă în ultimii şase ani nu a oferit catalanilor nimic.”

CITIȚI ȘI: DW: Guvernul de la Madrid pare să facă totul pentru a amplifica ura catalanilor faţă de ţara-mamă

Cum se poate ieşi din impas? Culli a declarat pentru DW: „Avem nevoie de un referendum serios şi atent supravegheat. De felul celor din Scoţia sau din Quebec. Abia atunci se va şti cât la sută din catalani sunt în favoarea independenţei.” El personal este încredinţat că majoritatea vrea asta. Iar suspendarea autonomiei catalane ar fi o decizie foarte periculoasă. „Nu poţi guverna dacă jumătate din populaţie se află în stare de revoltă”, a avertizat el.

CITIȚI ȘI: Prima Doamnă a separatismului catalan este româncă

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fiii lui Trump și ai secretarului american pentru comerț vor metalele rare din Kazahstan

    Fiii lui Trump și ai secretarului american pentru comerț,...

    Mișcarea așa-zis suveranistă a murit! Amin!

    de Andrei Bădin Nu voi insista pe subiectul Călin Georgescu-Anca...

    Avocata Silvia Uscov demisionează din AUR

    Îmi anunț public demisia din partidul AUR. Am intrat...

    SUA și Iranul au făcut, din nou, armistițiu

    SUA și Iranul au convenit să înceteze atacurile și...

    Benzinăriile Gazprom din regiunea Moscova au raționalizat combustibilul

    Benzinăriile Gazpromneft din regiunea Moscovei impun restricții privind combustibilul,...

    Putin susține că a primit mai multe propuneri din partea Ucrainei

    Moscova a primit propuneri de limitare a ostilităților la...

    Putin recunoaște criza combustibilului din Rusia, dar spune că nu e critică

    Actuala penurie de combustibil pe piața internă, din cauza...

    Omul cheie de la Vatican, atac la UE

    UE duce o politică a dublelor standarde față de...

    Articole relationate

    Categorii populare