spot_img
duminică, 21 decembrie, 2025
3.2 C
București

NASA anunță un „super-Pământ”

Ipotetica Planetă X, denumită de unii Nibiru sau pur și simplu Planeta 9, se află undeva la limitele Sistemului Solar, iar astronomii sunt determinați să o găsească, conform unui comunicat al NASA în care se precizează că au fost descoperite numeroase dovezi indirecte ale existenței acestei planete și că devine „greu” să ne imaginăm Sistemul Solar fără această lume nevăzută, informează Space.com.

Această ipotetică planetă ar fi de aproximativ 10 ori mai masivă decât Terra și se află la mare distanță, la marginea Sistemului Solar, de aproximativ 20 de ori mai departe de Soare decât planeta Neptun (care se află la o distanță medie față de Soare de 4,5 miliarde de kilometri). Astfel, Planeta 9 ar realiza rotație completă în jurul Soarelui într-un interval de timp de până la 20.000 de ani. Deși încă nu a fost observată direct, astronomii au descoperit o serie de caracteristici ale Sistemului Solar care pot fi explicate cel mai bine de prezența celei de-a 9-a planete, conform NASA.

„Există în prezent cinci linii diferite de dovezi obținute prin observații care indică existența Planetei 9”, susține Konstantin Batygin, astrofizician și planetolog la Institutul Tehnologic din California (Caltech), din Pasadena. „Dacă am renunța la această explicație și Planeta 9 nu ar exista, atunci am genera mai multe probleme decât am rezolva. Din start ar trebui să rezolvăm cinci noi probleme și ar trebui să venim cu cinci teorii diferite pentru a le rezolva”, a adăugat el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Femeile lui Epstein plătite dintr-un cont la Banca Transilvania din Iași

    Bombă în documentele Departamentului de Justiție: femeile lui Epstein,...

    Puciul pregătit in Justiție

    Scopul imediat al haosului creat în jurul justiției este...

    Poluare extremă la granița României

    Conform datelor din această dimineață de pe site-ul Agenției...

    Jocurile Balcanice de Baschet U15 se desfășoară lintre 21-23 decembrie, la Drobeta-Turnu Severin

    Competiția internațională European Basketball Balkanic Games 2025 – Baschet...

    Cardinalul corupt de la Kiev ii șoptește in continuare lui Zele: Microfoanele de la Kiev

    Andriy Yermak, șeful cabinetului președintelui Ucrainei, supranumit Cardinalul sau...

    Șeful spionajului militar ucrainean: Ne-am distrus propria mobilizare

    Ucraina și-a „distrus” mobilizarea, a declarat Kirill Budanov, șeful...

    NBC News: Israelul plănuiește noi atacuri împotriva Iranului

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu intenționează să-l informeze pe președintele...

    Articole relationate

    Categorii populare